Necesarul total de finanţare în următorii 10 ani pentru toate modurile de transport se ridică la aproximativ 72,2 miliarde de euro, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

„Unul dintre cele mai importante repere care definesc activitatea ministerială din acest an – şi este un document de referinţă – este Planul de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030.

”Document strategic pentru România”

Pentru următorii 10 ani necesarul total de finanţare pentru toate modurile de transport se ridică la aproximativ 72,2 miliarde de euro.

Am trasat prin acest document strategic liniile directoare pentru sectorul transporturilor, document care actualizează pe de o parte strategia de implementare a Master Planului General de Transport şi care va sta la baza accesării fondurilor europene din viitorul exerciţiu financiar european 2021-2027″, a afirmat el, într-o conferinţă de presă.

Şeful de la Transporturi a precizat că este nevoie şi de accelerarea implementării proiectelor de infrastructură existente în Planul investiţional, dar şi de măsuri de creştere a capacităţii administrative a statului în vederea acestui proces.

”Următorii 10 ani sunt decisivi”

„Evident că este nevoie de o implementare accelerată şi eficientă a proiectelor de infrastructură cuprinse în Planul investiţional, dar în paralel este nevoie de aplicarea unor măsuri de creştere a capacităţii administrative a statului în vederea implementării acestor proiecte.

Şi am spus de fiecare dată, am dat câteva exemple: creşterea calităţii, studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice, eficientizarea relaţiei cu instituţiile şi entităţile avizatoare, îmbunătăţirea legislaţiei privind achiziţiile publice, introducerea unui sistem de soluţionare rapidă a contestaţiilor, creşterea performanţei beneficiarilor şi o monitorizare eficientă a implementării acestor proiecte.

Acest plan trebuie pus în aplicare în mod responsabil şi profesionist pentru că următorii 10 ani sunt decisivi pentru evoluţiile în domeniul transporturilor, una din obligaţiile majore pentru ţara noastră fiind închiderea tuturor coridoarelor europene de transport în următorii 10 ani”, a adăugat Bode.