Preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat marţi, după şedinţa Comitetului Executiv Naţion (CExN), că o va elibera din funcţia de la Guvern pe Anca Alexandrescu, consilier onorific pe probleme de comunicare în cadrul aparatului premierului. Ea a spus că nici la partid nu va mai lucra cu aceasta.

„Cu Anca Alexandrescu exclus, după cum ştiţi este consilier onorific pe probleme de comunicare în cadrul aparatului primului ministru. Mâine (miercuri n.r.) o voi elibera din funcţie. Şi la partid la fel”, a spus Dăncilă, în conferinţa de presă de după şedinţa CExN.

Ea a spus că nu a luat o decizie în ce îl priveşte pe Darius Vâlcov. „Nu am discutat încă despre acest subiect, vom avea şi acest subiect în discuţie”, a mai afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Fostă jurnalistă, Anca Alexandrescu a fost pe rând consiliera lui Adrian Năstase, Sorin Oprescu, Victor Ponta și în ultima vreme, o apropiată a lui Liviu Dragnea.

O altă decizie l-a vizat pe Codrin Ștefănescu, apropiat și el de Liviu Dragnea. Acesta a fost demis din funcția de secretar general al PSD, acolo unde a fost pus de fostul lider PSD. Decizia a fost luată în ședința Comitetului Executiv al PSD.