Selectarea fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, pe lista scurtă cu candidații la șefia Parchetului European (EPPO) de către juriul de selecție aduce în discuție atribuțiile, competențele și puterile acestei instituții. Parchetul european va putea instrumenta dosarele cu mari fraude cu fonduri europene și/sau cu caracter transfrontalier. Fraudele mari sunt considerate de peste 100.000 de euro, însă, în cazuri specifice, Camera permanentă competentă din cadrul EPPO va decide dacă un caz cu prejudiciu mai mic va fi preluat de Parchetul european în funcție de gravitatea sau complexitatea lui.

Potrivit actului de constituire al EPPO, dacă Parchetul European preia un caz, autoritățile competente naționale, cum ar fi DNA, trebuie să facă un pas în spate. În plus, autoritățile naționale trebuie să informeze EPPO cu privire la cazurile care ar fi de competența sa.

Exemple. De pildă, EPPO ar putea prelua un caz precum Tel Drum în care liderul PSD Liviu Dragnea este acuzat de fraudă cu fonduri europene de 27 de milioane de euro, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare. Chiar dacă nu are un caracter transfrontalier, cazul ar putea fi considerat ca reprezentând ”o amenințare gravă la adresa intereselor financiare ale Uniunii sau a reputației instituțiilor Uniunii și a încrederii cetățenilor Uniunii”.

SURSA: g4media.ro