În ediția de miercuri seară a emisiunii „Ferma – Orășeni vs. Săteni” de la Pro TV, George Burcea și noua lui iubită, Viviana Sposub, s-au sărutat în fața camerelor. Comentariilnu au întârziat să apară iar Ana Lesko a glumit pe seama lui. „George, ce noroc că ai făcut duș, nu?”, a spus aceasta.

De asemenea, momentul a fost ironizat și de Ana Maria Ababei, care le-a cântat „Love is in the air”.

Cum au răspuns Burcea și Sposub după momentul respectiv

„Reîntâlnirea cu George a fost foarte emoționantă. Nu mă așteptam să fie așa. M-am gândit mult la clipa în care o să-l revăd, dar mă gândeam că nu știu, nu neapărat că o să dăm uitării acel sărut din hambar, dar că o să ne comportăm așa cum eram și înainte”, a spus Viviana Sposub în cadrul emisiunii „Ferma – Orășeni vs. Săteni”.

„A fost o reală surpriză și m-am bucurat teribil să o văd pe Viviana”, a completat George Burcea în cadrul emisiunii respective.

Ce făcea, între timp, Andreea Bălan

Înainte de momentul respectiv, Andreea Bălan a fost prezentă într-un platou de televiziune, unde a vorbit despre noul ei single și viața de mamă.

În timpul momentului dintre George Burcea și Viviana Sposub, artista era acasă și publica pe story-ul de pe Instagram o filmare din dormitorul ei.

În clipul respectiv putea fi vâzută cum își legăna pe picioare fiica cea mică în timp ce citea o poveste pentru ambele fetițe. „Un bebeluș a căzut la datorie. Mai am unul, dar trebuie să termin «Punguța cu doi bani», așa e?”, a întrebat artista în timpul înregistrării. La acest lucru, fiica ei cea mare, Ella, a răspuns plină de entuziasm cu un „Da”.