Probleme mari pentru România. Țara noastră se flă la limită cu deficitul bugetar și îi va fi greu să atingă ținta de trei procente din Produsul Intern Brut la final de an. Anunțul a fost făcut chiar de către premierul desemnat Ludovic Orban.

După primele opt luni din an, gaura din buget e de aproape 22 de miliarde de lei. Dacă vom depăşi la sfârşitul anului pragul de 3%, Comisia Europeană ar putea declanşa anul viitor procedura de deficit excesiv împotriva României.
Asta înseamnă că autorităţile de la Bruxelles vor face o serie de recomandări pentru a reduce deficitul, iar dacă ele nu sunt respectate, ţara noastră riscă amenzi de miliarde de euro şi suspendarea fondurilor europene.

Specialiștii spun că reducerea deficitului se poate realiza dacă oprim cheltuielile. Măsurile de deficit bugetar pot fi corectate prin proceduri neortodoxe, neplăcute, dar contabile, spune analistul financiar Adrian Benţa, conform Digi24.

Acesta nu se oprește aici. “Acest buget făcut de guvernele din 2016 a plecat de la o falsă soluţie economică. Și-au propus să dea mai mulţi bani populaţiei prin salarii şi pensii, dar pornind de la reducerea investiţiilor. Ele sunt puse pe hârtie, dar sunt nerealizate. Banii s-au dus în zona de consum.

Când ai economia în pondere principală pe consum, trăieşti mai bine pe termen scurt, dar nu dai şansa dezvoltării economice pe termen lung.

Lipsa investiţiilor e o problemă generală pentru viitorul ţării”, a spus Benţa.

„Problema nu e că e un deficit şi că e mare, ci că nu se duce spre zona de investiţii pe termen lung, ci către cosum. Asta e problema unui deficit foarte mare: suntem datori pentru ceva, în loc să fim datori ca să ne dezvoltăm ne îndatorăm pentru consum pe termen scurt”, a explicat analistul fiscal.

El a afirmat că s-a uitat pe programul de guvernare al PNL şi că a remarcat că nu detaliază anumite măsuri, aşa cum sunt cele referitoare la OUG 114 sau suprataxare. „S-a spus – vom corecta OUG 114. Foarte bine, dar ce anume vom corecta? Acea ordonanţă modifică 10 acte normatve, unele bune, altele nu. Dacă va spune cineva – vom tăia facilităţile salariaţilor din cosntrucţii, vom corectat OUG 114, mă întreb: E o măsură bună? Dacă sunt programe de investiţii locale şi nu se mai fac? De asta spun, se pune problema ce anume se corectează.
Alt exemplu, se pune – vom elimina supraacciza. Perfect, dar ce punem în loc? Pentru că banii la buget sunt necesari”, a spus Benţa.

În ceea ce priveşte măsurile pe care ar putea să le ia Comisia Europeană la adresa României, analistul fiscal a opinat că, cel mai probabil se va ajunge doar la recomandări şi la critici, nu până la suspendarea fondurilor europene.
„Chiar şi aşa, dacă cineva te trage de urechi, e o măsură neplăcută”, a conchis el, conform sursei citate.