România benficiază de 44 de milioane de euro pentru ridicarea de centre moderne pentru cei cu afecțiuni neuropsihice, însă niciun ban nu a fost luat de la UE în acest sens. Momentan, aceștia stau în căminele din spitale, însă ar trebui ajutați să se integreze în locuințe protejate. În ceea ce îi privește pe cei cu boli mai grave, aceștia trebuie să stea în centre moderne, construite cu fonduri europene. În cazul în care România nu va aplica acest program, țara noastră riscă o sancțiune uriașă.

Mai sunt puține luni până la finalul acestui an și 50 de persoane dintr-un centru de recuperare din țară ar fi trebuit mutate în locuințe noi până în decembrie 2021. Cu toate acestea, niciun județ nu a făcut niciun demers în acest sens, motiv pentru care pacienții continuă să-și trăiască viața așa cum au făcut-o până acum.

Nu s-a făcut nimic până acum

O echipă de la Inspectorul PRO a mers la un centru de recuperare de la Călinești, din județul Prahova. Acolo trăiesc 120 de persoane cu dizabilități, dintre care 50 ar fi trebuit mutate în locuințe noi.

La nivelul acestei zone, proiectul presupune 5 case protejate și două centru de zi pentru care Uniunea Europeană dă aproape 1 milion de euro. Din păcate, în spațiul unde ar fi trebuit să se afle aceste clădiri, se află doar iarbă.

Aceeași situație se întâmplă și în Novacești și Cătina. Acolo unde trebuiau să existe clădirile pentru cei cu dizabilități neuropsihice, se află doar ruinele unor clădiri care ar fi trebui modernizate.

Vina e aruncată de la unul la altul

Hârtiile care trebuiau semnate pentru ca proiectul să înceapă s-au plimbat între Direcția de Asistență Socială Prahova și firma de proiectare timă de trei an. În timp ce DGASPC Prahova acuză firma de proiectare, reprezentanții societății sau vina pe DGASPC Prahova.

În timp ce nimeni nu se vede responsabil pentru eșecul acestui program, oamenii continuă să trăiască în condiții mizere la centrul de la Călinești. Situația este la fel de rea oriunde în țară deoarece statul nu a finalizat proiectele europene. Din păcate, tot bolnavii sunt cei care au de suferit.

Un reprezentat al Centrului pentru Resurse Juridice spune că bolnavii aceștia nu sunt percepuți ca persoane, ”ca oameni nu drepturi egale”.

Niciun bolnav nu a fost ajutat de către stat să devină autonom

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat pentru echipa Inspectorul PRO că niciun bolnav nu a fost scos din instituții și integrat în societate de către stat, cu toate că până la finele acestui an 476 de oameni ar trebui mutați în 65 de locuințe protejate.

Însă, există și o rază de lumină în această situație. Fundația Pro Act Suport a reușit să scoată din aceste centre 50 de tineri cu probleme psihice, totul pe banii fundației. Aceștia au fost ajutați să se reintegreze în societate și să devină autonomi.