Curtea Constituţională a României a respins, joi, ca neîntemeiată, sesizarea Guvernului referitoare la Legea de respingere a OUG 123/2020 pentru modificarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.

Pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează articolul 3 din Legea 61/1993, în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.

Potrivit OUG 123/2020, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii ar avea loc astfel: „majorarea cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr. 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020, respectiv dintre 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani; majorarea se aplică începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 – 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an; din 2023 se propune continuarea procesului de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale”.

”CCR nu e arbitru politic”

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că Guvernul are obligaţia să dubleze alocaţiile şi să respecte majorarea pensiilor cu 40%, menţionând că Executivul „încearcă să pună toate piedicile” pentru ca aceste măsuri „să devină efective”.

„Atunci când dezbaterea politică trebuie tranşată prin votul majorităţii şi nu convine minorităţii, minoritatea se duce şi reclamă la CCR, Curte pe care vrea să o transforme într-un arbitru politic. CCR nu e arbitru politic, ea judecă după Constituţie. Majorarea alocaţiilor nu este o decizie care să fie decisă de CCR. Majorarea poate să fie decisă de Parlament, în calitate de for legiuitor, sau de Guvern, ca legiuitor delegat. Parlamentul a decis să dublăm alocaţiile. Alocaţiile trebuie dublate. La fel şi cu pensiile se întâmplă acelaşi lucru. Nu am nici cea mai mică îndoială că Guvernul va ataca iarăşi la CCR legea de rectificare a bugetului, votată marţi în Parlament. Guvernul încearcă să pună toate piedicile pentru ca aceste măsuri să devină efective. Executivul are obligaţia să dubleze alocaţiile şi să respecte majorarea pensiilor cu 40%”, a afirmat Tăriceanu, joi, într-o conferinţă de presă.

El a amintit că majorarea pensiilor a fost prevăzută în proiectul de buget pentru anul 2020, adoptat prin asumarea răspunderii.

„Atunci a minţit că va face această majorare şi acum vedem că şi-a dat arama pe faţă”, a adăugat Tăriceanu.

Amenințările Violetei Alexandru

În context, trebuie precizat că ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a amenințat luna trecută că, dacă Guvernului i se va impune dublarea alocațiilor, se va vedea nevoit să retragă măsura legislativă privind majorarea eșalonată a acestora.

Astfel, Alexandru a declarat că dacă PSD va bloca majorarea graduală a alocațiilor, autoritățile vor fi nevoite să suspende alocarea acestor sume suplimentare.

”Dacă PSD dorește să blocheze, asta însemnă că noi suspendăm plățile, ca să ne înțelegem. Dacă suntem într-un sistem de plăți și am dat drumul la procedură înseamnă că ne oprim, nu mai facem nicio plată până nu se clarifică ce obiectiv are PSD din acest subiect.

Pentru că ar trebui să ne oprim până când ei vor bloca sau vor ataca pentru a putea vedea ce se întâmplă mai departe cu acest sistem de plată. Maniera în care ei încearcă să blocheze înseamnă că nu-și doresc să facem această primă creștere pe care noi suntem determinați să o facem la începutul lunii septembrie”, a declarat ministrul Muncii.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea