Tensiunile din comerţul mondial şi preocupările legate de o posibilă recesiune din SUA au afectat busele spre finele anului, astfel încât cei 500 de oameni incluşi în indicele Bloomberg Billionaires au ajuns la o valoare netă a deţinerilor 4.700 de miliarde de dolari la sfârşitul săptămânii trecute, a doua scădere anuală a indicelui zilnic al averilor din 2012, mult sub valoarea record de la începutul anului, de 5.600 de miliarde de dolari.

Chiar şi Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care a înregistrat cele mai mari câştiguri în 2018, a avut de suferit. Averea sa a atins valoarea de 168 de miliarde de dolari în septembrie, cu un plus de 69 de miliarde de dolari. Ulterior, a scazut cu 53 de miliarde de dolari – mai mult decat valoarea de piata a Delta Air Lines sau Ford Motor – ajungând la 115 miliarde dolari la sfarsitul anului. Fondatorul Amazon a avut un an mai bun decât Mark Zuckerberg, care a înregistrat cea mai mare pierdere din ianuarie, cu 23 de miliarde de dolari, pe măsură ce Facebook a trecut din criză în criză. În ansamblu, cei 173 de miliardari americani de pe lista – cea mai mare grupă – au pierdut 5,9% din averea lor, ajungând la 1.900 de miliarde de dolari.

Cei 128 de miliardari din Asia au pierdut 144 miliarde de dolari în 2018. Cele mai mari pierderi din Asia sunt în China, condusă de Wang Jianlin, fondatorul Wanda Group, a cărui avere a scăzut cu 11,1 miliarde de dolari. Orientul Mijlociu a avut un an şi mai turbulent. Cea mai bogată persoană din Arabia Saudită, printul Alwaleed, eliberată în martie după 83 de zile de detenţie, a pierdut 3,4 miliarde de dolari. Averea sa netă a scăzut cu 60% din 2014.

În Europa, de la fondatorul Zara Amancio Ortega la fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, majoritatea miliardarilor au înregistrat pierderi. Familia Schaeffler din Germania, acţionarii majoritari ai fabricantului de componente auto Continental AG, a pierdut cel mai mult, deoarece costurile suplimentare şi condiţiile dure de afaceri din Europa şi Asia au afectat performanţele companiei.

Georg Schaeffler şi mama sa Maria-Elisabeth Schaeffler-Thumann au cu 17 miliarde de dolari mai puţin decât la începutul anului. Mexicanul Carlos Slim, acţionar majoritar al celui mai mare operator de telefonie mobilă din America Latină, a suferit, de asemenea, mari pierderi. La un moment dat cea mai bogată persoană din lume, Slim se situează acum pe locul şase, cu 54 de miliarde de dolari.

 

Oligarhilor ruşi le-a mers mai bine. Volatilitatea preţurilor petrolului, noile tensiunilor în relaţia cu Ucraina şi înăsprirea sancţiunilor aplicate Rusiei de comunitateaa internaţională au fost parţial compensate de câştigurile periodice. Averile celor mai bogaţi 25 de ruşi au scăzut uşor, la 255 miliarde de dolari, potrivit clasamentului. 16 dintre cei 25 de miliardari ruşi de pe indicele Bloomberg au înregistrat o scădere a averii în 2018. Magnatul aluminiului Oleg Deripaska, afectat de sancţiunile SUA, a pierdut cel mai mult – 5,7 miliarde de dolari – şi a ieşit din clasamentul Bloomberg al celor 500 de bogaţi. În schimb mogulii energiei Leonid Mikhelson, Ghenadi Timchenko şi Vagit Alekperov au câştigat 9 miliarde de dolari.