Maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate. Primăria Capitalei intenţionează ca serviciul de ridicare să funcţioneze 24 de ore din 24.

Poliţiştii vor fi cei care vor constata contravenţia, vor aplica amenzile prevăzute în legislaţie şi vor dispune ridicarea maşinilor care sunt parcate neregulamentar. Decizia vizează vehiculele staţionate pe carosabil pe drumurile publice incluse în reţeaua principală de străzi a Bucureştiului.

Tariful pentru ridicare este de 200 de lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată până la 5 tone, inclusiv, şi de 270 de lei pentru cele peste această greutate. Tariful pentru transport este de 150 de lei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată până la 5 tone, inclusiv. Peste această greutate, taxa ridicării este de 200 de lei. De asemenea, tariful de depozitare este de 150 de lei pe zi. 

Autoturismele nu vor fi ridicate dacă la faţa locului sau în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane. 

”Am solicitat oficial, prin Asociația Salvați Bucureștiul, o ședință de dezbatere publică pentru proiectul de hotărâre al Consiliului General privind ridicarea mașinilor de pe arterele principale.Pe scurt, singura soluție la problema locurilor de parcare din București este construcția de parcări. În ciuda promisiunilor, în doi ani și jumătate administrația Firea nu a construit niciun loc de parcare.Operațional, pentru a rezolva problema locurilor de parcare în București, soluția mea este următoarea:

a) Înregistrarea provizorie, pentru o perioadă de 10 ani, a majorității locurilor folosite ca locuri de parcare legale, plătite către municipalitate, fie ca parcări de reședință, fie ca parcări cu acces public.
b) Gestionarea tuturor parcărilor de către municipalitate printr-un sistem informatic. Pentru parcările de reședință, acesta va permite corelarea între locul de parcare și domiciliul proprietarului, permițând distribuirea echitabilă a locurilor de parcare. Pentru parcările de reședință și pentru parcările cu acces public, acesta va genera rapoarte privind gradul de ocupare, indispensabile strategiei de construire a noilor parcări.
c) Construirea unui sistem park and ride de mari parcări la intrarea în oraș, pentru stimularea rămânerii în afara orașului a mașinilor celor care vin dimineața și pleacă seara din București.
d) Construirea de mari parcări “ieftine” în zone apropiate de cele rezidențiale. Stimularea prin politica de prețuri a parcării în aceste locuri pentru proprietarii care nu folosesc zilnic mașina.
e) Construirea de parcări cu acces public în zonele aglomerate și în zonele de reședință pentru care problema persistă. Întrucât aceste parcări sunt scumpe, este obligatoriu ca prioritizarea construirii lor să se facă pe bază de date, generate de sistemul informatic de management.
Primăria trebuie să le ofere cetățenilor locuri de parcare și apoi să treacă la sancționarea celor care nu respectă regulile. Fără strategie, fără o dezbatere reală, administrația Firea nu face altceva decât să înrăutățească situația și să genereze abuzuri și nemulțumiri.”, spune Nicușor Dan.