Regulamentul UE privind omologarea şi supravegherea pieţei autovehiculelor, care revizuieşte şi limitează semnificativ sistemul anterior de omologare de tip şi de supraveghere a pieţei, se va aplica începând de la 1 septembrie 2020, informează un comunicat al executivului comunitar.

Adoptat în luna mai 2018, noul regulament îmbunătăţeşte calitatea şi independenţa omologării de tip şi a testării vehiculelor, sporeşte controlul autovehiculelor aflate deja pe piaţa UE şi consolidează sistemul general printr-o supraveghere europeană sporită.

Supraveghere la nivel european

„Europenii se aşteaptă, în mod legitim, să conducă maşinile cele mai ecologice şi mai sigure. Aceasta presupune efectuarea celor mai stricte controale asupra autovehiculelor introduse pe piaţă şi aflate în circulaţie pe drumurile noastre.

Pentru a realiza acest lucru, este nevoie, de asemenea, de o punere în aplicare reală şi de supraveghere la nivel european: acesta este motivul pentru care, de acum înainte, Comisia va fi în măsură să efectueze controale asupra autovehiculelor, să declanşeze retrageri de pe piaţă la nivelul UE şi să impună amenzi de până la 30.000 euro per autovehicul atunci când se încalcă legea”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Omologarea de tip este procesul prin care se certifică faptul că un vehicul îndeplineşte toate cerinţele pentru a fi introdus pe piaţă şi se verifică în mod riguros respectarea legislaţiei UE de către producători, inclusiv a limitelor de emisii, prevăzute într-un regulament separat.

Verificări asupra vehiculelor care circulă deja pe piaţă

Principalele elemente ale noilor norme ale UE includ faptul că serviciile tehnice care efectuează teste şi inspecţii ale noilor modele de autovehicule vor fi supuse unui audit independent, pe baza unor criterii stricte de obţinere şi păstrare a desemnării acestora de către statele membre.

Autorităţile naţionale de omologare de tip fac acum obiectul unor evaluări inter pares pentru a se asigura că normele relevante sunt implementate şi respectate în mod riguros pe întreg teritoriul UE.

Noul cadru îmbunătăţeşte, de asemenea, verificările efectuate asupra vehiculelor care circulă deja pe piaţă şi sunt puse în vânzare de către concesionari.

Măsuri de salvgardare împotriva vehiculelor neconforme

De acum înainte, statele membre sunt obligate să testeze în mod regulat un număr minim de automobile şi pot în prezent să ia măsuri de salvgardare împotriva vehiculelor neconforme de pe teritoriul lor, fără a aştepta ca autoritatea care a acordat omologarea de tip să ia măsuri.

În plus, Comisia poate acum să efectueze verificări ale conformităţii vehiculelor în laboratoare sau pe şosea. În cazurile în care producătorii încalcă legislaţia în materie de omologare de tip (de exemplu, dispozitive de manipulare sau declaraţii false), Comisia poate dispune retragerea de pe piaţă la nivelul UE şi le poate impune acestor producători sancţiuni de până la 30.000 euro pe autoturism.

Până în prezent, numai autorităţile naţionale care au efectuau omologarea de tip a autoturismului puteau impune astfel de măsuri.

Urmările scandalului „Dieselgate”

Noile norme privind omologarea de tip au fost propuse de Comisie în 2016 în urma scandalului „Dieselgate” şi au fost adoptate de Parlamentul European şi de Consiliu în 2018.

De la adoptarea regulamentului în 2018, producătorii de automobile, agenţiile de omologare de tip şi alte părţi interesate au lucrat în permanenţă în vederea punerii în aplicare a noilor norme şi a adaptării la cerinţele cele mai stricte.

Această reformă face parte din eforturile mai ample ale Comisiei pentru un sector al automobilelor curat, durabil şi competitiv, astfel cum se prevede în Comunicarea Comisiei intitulată „Europa în mişcare”.

Iniţiativele Comisiei includ standardele privind calitatea aerului şi emisiile de CO2, îmbunătăţirea testării emisiilor pentru autoturisme sau sprijinirea producţiei de combustibili alternativi şi de baterii, precum şi apărarea competitivităţii industriei europene.