Un certificat practic imposibil de obținut de acum și până în ziua concursului poate lăsa pe dinafară 1000 de muncitori din personalul sanitar, inclusiv medici calificați în Italia.

Avertismentul provine de la asociația care se ocupă cu reprezentarea acestor profesioniști și de la Fnomceo federația ordinelor medicilor. O nouă regulă introdusă în acest an în anunțul de concurs pentru școlile postuniversitare, ar putea lăsa aproximativ 1000 de oameni fără loc de muncă în această țară.

Doctori străini, care eventual au absolvit în Italia, vor trebui să dețină o certificare care să ateste cunoașterea limbii italiene la „nivelul C1 al cadrului european comun de referință al limbilor” pentru a putea participa la concursul care le va permite să susțină concursul care le va permite să devină specialiști.

Pentru a obține documentul trebuie să se adreseze instituțiilor acreditate: Societatea Dante Aligheri sau Universitatea pentru Străini din Perugia, Siena sau Roma. Pe lângă faptul că timpul necesar pentru obținerea certificatului poate fi destul de lung, noua lege impune eliberarea acestuia până la data de 21 mai.

”Un parcurs plin cu obstacole absurde și paradoxale – comentează președintele și vicepreședintele Colegiului Medicilor din Roma, Antonio Magi și Pier Luigi Bartoletti – Aceste lucruri se întâmplă după ce de luni de zile se vorbeşte de lipsa medicilor, timp în care ne-am dus să luăm profesionişti de la Timișoara, în România”.

De asemenea, el spune că”toți medicii străini instruiți în Italia, care lucrează aici şi de 15 ani şi sunt înregistrați în Ordinele acestei țări confuze, nu au posibilitatea de a participa”, potrivit Știridiaspora.ro.