Senatorul consideră că „declarațiile făcut de premier încearcă să acopere incompetența Guvernului”.

‘Declarațiile făcute de premier și de ministrul Muncii încearcă să acopere incompetența Guvernului PNL. Astăzi, avem o Lege în vigoare și Guvernul României are obligația să o respecte. Pe de altă parte, avem declarații contradictorii, care spun că în buget nu există bani pentru majorarea de la 1 septembrie a punctului de pensie. Încă din prima lună a anului, cei mai afectați sunt oamenii cu  pensia minimă. Această categorie trebuia să aibă o creștere a îndemninzației cu 10%.’ a spus Liviu Pop.

În ceea ce privește moțiunea de cenzură, senatorul își pune toată speranța cu privire la faptul că aceasta va trece iar Guvernul Orban va dispărea.

‘Sper ca moțiunea de cenzură să treacă și să uităm de acest Guvern, care nu face altceva decât să inducă spaimă și panică în rândul pensionarilor și nu numai! Legea pensiilor a fost dezbătută în Parlament. Cei de la PNL nu au spus că nu este bună, nu au venit cu niciun contraargument cu privire la aceasta! Îi rog pe cei din Guvern, de fapt, Constituția și legile îi obligă, să facă toate demersurile pentru a implementa Legea pensiilor aflată în vigoare! Chestiunea aceasta cu studiile de fezabilitate, analize, le cunoaște domnul Orban deoarece și în zona transporturilor doar studii de fezabiltate a făcut și nimic altceva!’ a reacționat senatorul PSD, Liviu Pop, într-o intervenție la România TV.