România riscă o amendă imensă pentru că a transpus o directivă a Uniunii Europene cu o întârziere de 755 de zile! Directiva în cauză se referă la combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, fiind implementată de țara noastră cu o întârziere de doi ani.

Directiva Europeană 2015/849 privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului a fost publicată în Monitorul Oficial săptămâna trecută și este în vigoare din 21 iulie 2019. Termenul limită în care statele membre au trebuit să transpună în legislația națională această directivă a fost 26 iunie 2017.

Procesul deschis Romaniei de Comisia Europeana, pentru netranspunerea acestei reglementari, continuă la Curtea de Justitie a UE (CJUE), deoarece întârzierea este foarte mare, potrivit MAE.

„Institutiile europene au toleranta zero fata de netranspunerile unor directive. Romania ar putea fi condamnata la plata unor penalitati,” explica sursele citate.

Între timp după dezvăluirile „Panama Papers” și atacurile teroriste din Europa, Comisia Europeană a propus deja o altă directivă care a intrat în vigoare în 9 iulie 2018 și pe care statele Uniunii trebuie să o implementeze până pe 10 ianuarie 2020.

Un calcul estimativ, realizat de Ziare.com, arată că România riscă să plătească o amendă de aproximativ 4,5 milioane de euro. Câte 6.000 euro pentru fiecare zi de întârziere.