Ludovic Orban explicat marţi că se negociază cu USR, PMP, PRO România, UDMR şi individual cu parlamentari de la PSD şi ALDE. Premierul Viorica Dăncilă, care este şi preşedinte interimar al PSD, spune că parlamentarii formaţiunii vor asigura cvorumul, dar nu vor vota la moţiunea de cenzură. Aceasta a mai afirmat că rămâne la latitudinea deputaţilor şi senatorilor dacă rămân în bănci în timpul votului sau ies din sală.

„Am purtat negocieri cu toate formaţiunile politice: USR, PMP, PRO România, UDMR. Sigur că discuţiile continuă până la depunerea moţiunii de cenzură. Obiectivul nostru este să depunem moţiunea de cenzură într-un termen cât mai scurt, dacă este posibil în cursul zilei de mâine (miercuri -n.r.) astfel încât să se intre cât mai rapid în procedura de prezentare a moţiunii, de dezbatere şi de votare a ei. V-am spus că negocierile continuă cu toţi parlamentarii, individual, din PSD-ALDE şi de asemenea cu formaţiunile politice şi cu grupurile parlamentare din Parlamentul României”, a declarat, marţi, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, Ludovic Orban.

Orban a adăugat că orice discuţie ulterioară va depinde de reuşita moţiunii.

„Eu cred că în momentul de faţă cel mai important este să convingem un număr de 233 de parlamentari că românii au decis clar prin votul din 26 mai că nu mai vor să fie conduşi de actuala coaliţie PSD-ALDE. Orice discuţie ulterioară va depinde de reuşita acestei moţiuni de cenzură, iar pentru Partidul Naţional Liberal mesajul cel mai puternic pe care l-am primit din partea cetăţenilor români şi pe care vrem să-l transpunem în fapt este să încheiem această guvernare care face rău românilor. Până în momentul de faţă avem un număr semnificativ de posibili votanţi ai moţiunii de cenzură, mai mare decât la celelalte moţiuni de cenzură şi că negocierile continuă”, a declarat Orban.

Întrebat despre alternativa la Guvernul Dăncilă cu care PNL vine dacă moţiunea trece, Orban a afirmat că liberalii sunt pregătiţi în orice moment să îşi asume răspunderea.

„PNL este pregătit în orice moment să îşi asume răspunderea guvernării. Avem candidat la funcţia de prim-ministru, a fost votat în forurile statutare ale PNL. (…) Nu vrem acum noi să punem o condiţie în negocierile pentru moţiunea de cenzură prin sprijinirea premierului propus de PNL. Toate aceste lucruri vor fi negociate în cadrul aşezământului constituţional, în cadrul consultărilor care vor avea loc, declanşate de preşedintele României, care vor avea loc la Palatul Cotroceni şi acolo se va genera o formulă de guvernare. Suntem pregătiţi să ne asumăm răspunderea guvernării. Cu cât vor rămâne mai mult la guvernare, cu atât se vor duce mai jos, şi ei ca şi parlamentari nu vor mai avea şansa să fie vreodată realeşi, adică dacă menţin în funcţie acest guvern, pot să pună cruce carierei lor politice. Singura şansă de a mai salva ceva din partidele din care fac parte este aceea să înţeleagă foarte bine mesajul transmis de cetăţeni, care au votat o veritabilă moţiune de cenzură pe 26 mai împotriva actualului Guvern”, a mai spus Orban.