Lovitură pentru Guvernul Cîțu! Claudiu Târziu, senator și copreședinte al AUR, a declarat anul trecut în data de 23 decembrie că grupurile parlamentare ale Alianței vor sesiza CCR asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea Guvernului Cîţu.

„Audierile din comisii au fost formale, grăbite şi fără posibilitatea de a analiza programul de guvernare. Însă văd că în sală au fost voci, care mai de care triumfaliste, din partea arcului guvernamental. I-aș sfătui pe colegii din coaliția de guvernare, ca şi pe cei care vor să ocupe posturi ministeriale, împreună cu președintele statului, domnul Klaus Iohannis, să mai aștepte nițel, să nu se bucure prea devreme.

Grupurile parlamentare AUR vor sesiza Curtea Constituţională asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea acestui Guvern. De aceea, vă rog să aşteptaţi decizia CCR. Dacă va fi favorabilă dumneavoastră, vă urez un singur lucru – Guvernului: Cădere uşoară”, a declarat acesta în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Lovitură pentru Guvernul Cîțu

Trebuie menționat că liderul deputaților AUR, George Simion, a declarat anterior ca solicitarea Alianței pentru noul Guvern este redeschiderea școlilor.

Acesta susține că Executivul ne va îndatora și îndeamnă românii să nu mai plătească taxe și biruri. De asemenea, Simion și-a început discursul respectiv cu câteva versuri scrise de Adrian Păunescu:

„Capul lui Mihai Viteazu’ la Turda se ridică / Și întreabă de ce Șara a rămas așa de mică/ Și Câmpia Turdei tristă îi răspunde lui cu jale: Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale!”.

Parlamentul dezbate și urmează sa voteze în plenul reunit de miercuri investirea Guvernului Citu. AUR a sesizat CCR ai cu privire la alegerea președintelui Camerei Deputaților Ludovic Orban. Curtea va dezbate obiecția de neconstituționalitate în data de 14 ianuarie 2021.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea