„ANP a efectuat verificări și a și informat opinia publică referitor la faptul că ‹au fost fructificate, au fost valorificate informaţiile obţinute în urma verificărilor realizate în această speţă, la instituţiile abilitate, inclusiv la parchetul competent.”

Gigi Becali ar putea ajunge iarăși după gratii din cauza amenințărilor adresate directorului Penitenciarului Jilava. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat printr-un comunicat de presă că audierile au început de pe data de 26 februarie 2019.

 „La acea dată, într-o emisiune televizată, fostul deținut Gheorghe Becali a recunoscut că a transmis o serie de mesaje de amenințare directorului Penitenciarului Jilava pe motiv că nu ar fi aprobat o nouă învoire pentru vărul său, Victor Becali. Această faptă îmbracă elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj și, având în vedere că cel în cauză a mai fost condamnat pentru infracțiuni care implică amenințări duse până la capăt, am cerut intervenția autorităților”, a transmis FSANP.