Inițiativa care voia să aducă în țară tot aurul din străinătate, respinsă de Camera Deputaţilor

Astfel, alianța USR PLUS informează într-un comunicat că au votat împotriva iniţiativei legislative. Rezerva de aur, de peste 60 de tone, se află în prezent în Londra şi este administrată de BNR.

Rezerva de aur are scopul de a ajuta România în cazul împrumuturilor externe, reprezentând o garanţie a credibilităţii ţării noastre.

Informațiile transmise de USR PLUS

„Liviu Dragnea a atacat toate instituţiile statului român, inclusiv Banca Naţională a României, propunând legi care să slăbească justiţia şi economia. Respingem astăzi, după doi ani de luptă legislativă, încă o aberaţie marca Dragnea/PSD.

Rezerva de aur a României rămâne în siguranţă, atât în ţară cât şi în instituţii internaţionale, unde asigură credibilitatea noastră pe pieţele de capital”, a declarat Cosette Chichirău, deputat USR PLUS, membră în comisia pentru buget.

Potrivit proiectului, Banca Nați0nală a României (BNRA) ar fi fost obligată să repatrieze aproximativ 91% din aurul depozitat în străinătate, adică aproape 56 de tone. Parlamentarii USR s-au opus proiectului încă de la depunerea în Parlament. Trebuie menționat că, pentru respingerea proiectului, au votat 173 de deputaţi, iar 131 în favoarea adoptării.

Sursa foto: Capital