DNA investighează contractele lui Alexandru Cumpănaşu cu Ministerul Culturii. Procurorii anti-corupţie verifică înţelegerea între minister şi actualul candidat la preşedinţia României, încheiată în septembrie 2018, în urma căreia Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), fundaţie condusă de Cumpănașu, a încasat 1 milion de lei, potrivit impact.ro.

Procurorii DNA au cerut toate documentele de la Ministerul Culturii, dar se pare că proiectul inițial, din cadrul programului Centenar, este, deocamdată, de negăsit.

1 milion de lei pentru trei broşuri!

Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, al cărei preşedinte este Alexandru Cumpănașu, a primit anul trecut 1.000.000 de lei finanțare de la Ministerul Culturii pentru editarea unor broşuri cu ocazia Anului Centenar. Peste 600.000 de lei din această sumă a intrat în contul personal al lui Cumpănaşu, ca drepturi de autor pentru trei broşuri de 50 de pagini, copiate de pe internet.

Cumpănaşu a realizat trei broşuri care însumează 50 de pagini, pentru fiecare dintre din acestea încasând 200.000 de lei. Mai mult, el şi-a negociat preţul cu directorul AID, care este nimeni alta decât soţia sa, Simona Baltag. În final, au ieşit trei broşuri de 50 de pagini în total, cu articole copiate de pe Wikipedia şi de pe Google.