Totuși,  serviciul de comunicare și relații cu publicul a informat populația că există disfuncționalități în furnizarea apei calde, ca urmare a sistării încălzirii.

Ce mesaj a transmis Termoenergetica

”Stimați clienți, vă informăm că, în data de 27 aprilie, au fost începute procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Municipiul București.

Oprirea agentului termic pentru căldură este făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare și prin închiderea instalațiilor către consumatori.

Până la stabilirea sistemului, manevrele efectuate pentru oprirea energiei termice pot avea drept rezultat furnizarea apei calde sub parametrii normali de funcționare, în diferite zone din Capitală și în anumite intervale de timp.

Echipele companiei lucrează pentru normalizarea într-un timp cât mai scurt a acestei situații”, se arată în informare.

Mai multe blocuri au rămas fără apă caldă

La data de 30 aprilie, agerpres.ro nota că peste 360 de blocuri din Capitală au apa caldă oprită pentru remedierea unor avarii apărute în reţeaua de termoficare.