Mai exact, conform Asociației CREDERE, comisarii care verificau și sancționau drastic băncile și instituțiile financiar nebancare au fost mutați pe alte domenii, cu promisiunea că se va organiza o direcție specială care să se ocupe de această zonă. Doar că până când ar reintra totul în normal ar dura aproximativ doi ani, au dezvăluit surse pentru Capital. Așadar public Guvernul pare a fi dușmanul băncilor, dar în realitate le permit să facă tot ce doresc. Sau cel puțin așa pare după această reorganizare a ANPC. Practic plângerile clienților adresate celor de la Protecția Consumatorilor cu privire la abuzurile realizate de aceste instituții ar putea fi ignorate sau tratate cu superficialitate pentru că nu ar mai fi nimeni competent să se ocupe.

Iată ce transmit și oficialii CREDERE:

Oficialii CREDERE spun:

„În data de 19 ianuarie 2019, împrumutații ieșeau în stradă în fața sediului central al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru a își arăta susținerea față de comisarul Dumitru Sorin Manțu precum și a altor persoane cu simțul datoriei din cadrul autorității, în contextul presiunilor exercitate ca urmare a emiterii celor 2 procese-verbale prin care Bancpost și OTP Bank au fost obligate să restituie consumatorilor peste 500 milioane de euro. Totodată, pe bază de documente, comisarul Manțu acuză conducerile succesive ale ANPC că ar fi sprijinit și protejat băncile, în defavoarea consumatorilor, pagubele suferite de debitori fiind de ordinul sutelor de milioane de euro, susţin reprezentanţii asociaţiei CREDERE, într-un comunicat de presă transmis astăzi, 22 ianuarie 2019.

Cele 2 procese-verbale istorice emise de ANPC au fost semnate de către Dumitru Manțu, comisar în cadrul CJPC Constanța; Paul Anghel, director general ANPC și Mihaela Lazea, șef Serviciu Produse și Servicii Financiare din cadrul ANPC, structura centrală.

La nici 2 zile distanță, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 53/21.01.2019, a fost publicată Hotărârea de Guvern prin care se dispune reorganizarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Analizând Hotărârea de Guvern împreună cu noua organigramă, și ținând cont și de informațiile furnizate de surse credibile, este lesne de înțeles că se urmărește scoaterea din schemă a celor 3 persoane care au sancționat în mod drastic două bănci din România. Fie prin mutarea acestora pe alte departamente (care nu au legătură cu controalele pe bănci), fie prin retrogradarea din funcție coroborat cu instituirea unor noi șefi care au capacitatea de a închide ochii. Mai exact, dl. Paul Anghel urmează să fie înlocuit din funcția de director general și va fi mutat pe zona produselor alimentare. Aceeași soartă ar urma să o aibă și comisarul Manțu, marginalizat pe zona de produse alimentare, în condițiile în care expertiza dânsului este pe zona de servicii financiar-bancare. În privința doamnei Lazea, șefa serviciului de produse financiare, cel mai probabil va fi îndepărtată, întrucât două departamente din cadrul ANPC vor fuziona, iar departamentul rezultat nu poate avea decât un singur șef.

 

Reorganizarea unei instituții nu ar trebui să presupună niciodată eliminarea oamenilor profesioniști, verticali, corecți. Din păcate, se pare că aceasta este una dintre metodele prin care se elimină oamenii incomozi din instituțiile de stat.

Stăm și ne întrebăm de ce este restructurată Direcția de control și supraveghere piață, în condițiile în care obiectul Hotărârii de Guvern are în vedere fuziunea prin absorbție dintre ANPC și CNIEP LAREX.

Pare a fi o răzbunare împotriva acelor persoane care au încercat să prezinte opiniei publice, pe bază de documente, toate neregulile săvârșite în ANPC. De altfel, în urmă cu o săptămână, comisarul Manțu arăta că președinții ANPC din ultimii 13 ani au protejat interesele băncilor, în detrimentul consumatorilor, prejudiciul fiind estimat la sute de milioane de euro. Mihaela Lazea arăta că președinții ANPC au împiedicat efectuarea controalelor pe creditele în CHF. Totodată, pe 15 ianuarie, 30 de angajați ANPC, printr-o scrisoare comună, îl acuză pe președintele ANPC, dl. Marius Pârvu, că „a făcut mai multe numiri în funcție fără a ține cont de competențele profesionale”.

Potrivit CREDERE, domnul comisar Manțu, în avertizarea publică lansată pe 16 ianuarie 2019, vorbea despre datoria sacră a funcționarului public, aceea de a proteja interesele cetățeanului de rând și de a servi interesului public: „Ne exprimăm speranța că astfel de oameni, verticali și incoruptibili, așa cum sunt Manțu, Anghel și Lazea, vor fi promovați ori păstrați în funcțiile actuale, având în vedere expertiza acestora pe zona financiar-bancară. Astfel de oameni reprezintă un exemplu pentru ANPC și sunt cei de la care poate porni schimbarea de abordare în autoritate, aceea de a proteja cu adevărat consumatorul de rând. Astfel de oameni ne pot reda încrederea în instituțiile statului. În momentul în care această reîncredere va fi restabilită, atunci înseamnă că România va fi un loc mai bun pentru fiecare dintre noi.”

Te-ar putea interesa și: