Ionuț Cristache și Ion Cristoiu au comentat, în cea mai recentă ediție podcastului „Cristache și Cristoiu”, despre un episod care a avut loc chiar la o conferință recentă despre promovarea egalității de gen, atunci când președintele Iohannis a așteptat-o pe șefa sa de protocol, care i-a adus foile discursului și i le-a pus pe pupitru, iar la final a venit să le ia de acolo.

Ion Cristoiu nu-l vede cu ochi buni pe Iohannis: Nu aș vrea să fiu în pielea acestui om când nu o să mai fie președinte

Ion Cristoiu a subliniat, în acest context, modul în care s-a comportat Maia Sandu, spre deosebire de președintele României.

„Maia Sandu îmi dovedește că eu așa ceva n-am mai pomenit. Nu că e bărbat, ci că un politician își cară singur dosarul. Sunt mai multe concluzii de aici. De regulă, se ia acest dosar. De regulă și Ceaușescu și Maia Sandu. Pentru că îl ia el, e discursul și înainte de mă duce la tribună, mă mai uit peste el. Faptul că lui (Klaus Iohannis) i se pune discursul, este clar că nu este discursul lui.

În lumea de astăzi, comportamentul normal este cel al Maiei Sandu pentru că peste tot politicienii, monarhii s-au democratizat, nu mai simt nevoia să facă chestii din astea îngâmfate și chiar nesimțite. În momentul de față, omul mi se pare anacronic. Nu există în istoria modernă a lumii să-ți pună cineva foile. Sunt foi, nu e o sticlă de whisky.

Asta spune foarte multe despre cum vede Iohannis această funcție. El o vede ca o funcție de nu pot să-mi dau seama. Eu la vârsta mea, nu suport să-mi ducă cineva servieta. E o chestie de bun simț. În lumea de astăzi să nu te dai ciocoi. Este o chestiune de bun simț.

Cu toți ceilalți te porți în mod normal. Nu cu o femeie. Vine, îi pune cineva foile, ce dracu. Nu putea să le ia în mână? Acesta trădează credința că el este un fel de „împăratul pensiei”. Nu aș vrea să fiu în pielea acestui om când nu o să mai fie președinte și va trebui să urce singur scările”, a comentat, în mod acid, Ion Cristoiu.

Critici dure la adresa lui Klaus Iohannis! Este cel mai dictatorial dintre președinții post-decembriști, spune Cristoiu

Ȋn continuare, gazetarul a afirmat faptul că, dintre cei patru președinți pe care România i-a avut după Revoluție, adică Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, ultimul dintre ei este cel mai dictatorial.

El speră și probabil va primi „un post pe undeva ca să nu putem să-l atingem”, însă această funcție nu va fi cea de șef al NATO, cum s-a vehiculat intens în ultimele luni, a mai comentat Ion Cristoiu.

„O mare problemă la conducători, unii sunt deștepți și alții nu învață în timpul puterii. Dacă ești fel și te obișnuiești și înveți să mergi singur, nu e așa o dramă când nu mai ești să mergi singur. El va avea o problemă pentru că după ce nu va mai fi, nu îi va mai duce nimeni nici un măcar un pahar de apă.

Eu am o ostilitate față de aroganța funcției. E președintele României, nu președintele planetei. Dacă ar fi el, Zelenski ar suna și pe planeta Marte.

În primul rând, el plătește pentru că are 14% în sondaje (privind încrederea), este deja demisionat din această funcție. Înseamnă că la sfârșitul lui 2023 are sub zero, va avea minus 4 la încredere. Tot ce spune el, nu mai convinge pe nimeni. Dintre cei 4 președinți, a fost și este cel mai dictatorial dintre toți.

Există expresia aia în serviciile americane: extragerea. O să îi dea un post pe undeva ca să nu putem să-l atingem, e aproape sigur. Este imposibil să nu îi dea lui o funcție.

Poate nu postul de secretar general NATO, ci unul să-i asigure imunitatea și posibilitatea de a-i duce hârtiile mai departe. Problema la el va fi că va trebui să fie cât de cât om”, a mai declarat Ion Cristoiu, în cadrul podcastului difuzat pe canalul de YouTube al EVZ Capital.