Creșterea de circa un punct procentual a costului împrumutului, comparativ cu precedenta licitație de titluri de stat, are loc în contextul în care băncile și BNR au ieșit public să declare că taxa pe lăcomie, impusă de stat, le va afecta semnificativ bilanțurile. Este o lovitură dură primită de Guvern.

Amintim că, la inițiativa ministrului finanțelor Eugen Teodorovici și a consilierului premierului, Darius Vâlcov, statul a impus, prin ordonanță de urgență, o taxă care, practic, obligă băncile să plătească o anumită sumă în cazul în care indicele ROBOR (dobânda la care băncile se împrumută între ele și care este folosită la calculul majorității creditelor în lei pentru populație și firme) depășește nivelul de 2%. În prezent, ROBOR merge spre 3%, ceea ce înseamnă că băncile acumulează deja taxe de plătit.

Statul împrumută săptămânal bani de la băncile locale, prin emisiuni de obligațiuni. Suma luată astăzi a fost și ea mai mare decât de obicei și a depășit 550 de milioane de lei.

În acest context, ridicarea dobânzii la peste 5% este posibil să fie un răspuns al băncilor la măsurile luate de stat. Cu atât mai facilă este, pentru bănci, această formă de “negociere” cu cât știu bine că statul are nevoie acută de bani pentru a acoperii nevoile generate de politica de creșteri salariale și de pensii.

Dacă băncile vor continua în același ritm, iar statul nu va reui să se finanțeze mai ieftin de pe piețe internaționale sau direct de la populație este posibil ca politica bazată pe creșteri de venituri dictate din pix să nu mai poată fi susșinută.

Până acum, statul a reușit să ducă în spate această povară cu prețul creșterii inflației și dobânzilor, în primă fază, și apoi cu riscul creșterilor accelerate ale deficitelor externe și devalorizarea cursului.  

Așa cum a arătat Capital, România a ajuns deja să aibă un decalaj semnificativ dintre intrările și ieșirile de valută, iar investițiile străine directe nu mai reușesc să acopere această gaură. În tot acest timp, leul tinde să meargă spre 4,7 lei și doboară aproape zilnic maxime istorice.

Te-ar putea interesa și: