Odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie în majoritatea ţărilor, preţul barilului de petrol a început din nou să crească, iar asta înceapă să se vadă şi în preţurile de la pompele din România.

Benzina este deja cu 0,5% mai scumpă faţă de zilele trecute, iar toate semnele indică faptul că majorările ar putea continua.

Preţul benzinei a crescut deja în ultimele cinci zile

După o perioadă în care preţurile la pompă au scăzut serios din cauza restricţiilor de circulaţie, ele încep acum să urce din nou. După data de 1 iunie, când a început al doilea val de relaxare, preţul benzinei a crescut cu 2 bani în doar cinci zile, de la 4,27 la 4,29 lei/litru, informează Antena 3.

Înainte de pandemie, preţul benzinei depăşea lejer media de 5 lei/litru la nivel naţional. În ultimele 30 de zile, cotaţiile barilului de petrol au crescut cu 16% faţa de perioada de vârf de pandemie.

România se află pe locul 15 în topul statelor din Uniunea Europeană cu cea mai ieftină benzină și pe locul 16 cu cea mai ieftină motorină.

Chiar şi la preţurile actuale, mulţi români spun că nu îşi permit să facă plinul.

Ce au decis marile ţări producătoare de petrol

Mai mult, cartelul OPEC al marilor exportatori de petrol, Rusia și alte state exportatoare au decis cu puțin timp în urmă extinderea pentru încă o lună a perioadei de reducere istorică a producției de țiței, pentru a menține ridicată cotația mondială a petrolului. Asta înseamnă că oferta de pe piața petrolului va scădea, iar preţurile de la pompă vor creşte.

Pentru a stimula revenirea prețurilor, statele OPEC+ deciseseră atunci reducerea producției cu 9,7 milioane de barili pe zi pe parcursul lunilor mai și iunie. Inițial, se urmărea ca în lunile următoare reducerile să fie de numai 7,7 milioane de barili pe zi. Odată cu revenirea cererii, cotația petrolului a depășit ieri 42 de dolari barilul, adică maximul ultimelor trei luni. Chiar și așa, prețul este cu o treime mai mic față de sfârșitul lui 2019.