Mihai Bobonete a oferit mai multe informații fanilor săi pe pagina de Facebook.  El a anunțat că a suferit un ”pneumotorax” – o acumulare de aer în spaţiul dintre plămâni şi peretele toracic.

”Azi e duminică, e o zi minunată, credeți-mă pe cuvânt, știu exact ce spun. Este ziua în care m-am trezit la 5 dimineață și nu mai simțeam nimic, am crezut că sunt mort, atât de bine mă simțeam. Nu mai simt tubul în mine, am un tub băgat printre coaste, în pleură, și ieri, la 24 de ore de la intervenție, corpul meu a avut mare răfuială cu jumătatea aia de metru de plastic băgată în mine, dar azi, azi e bine, parcă să zic eu că pare a fi o zi fără morfină.

Am păpat o bănănică, un iaurtel, fac pipilică, m-am spălat nițel, sunt dat cu spray, gata de somn iar. Scuze, dacă v-am deranjat, ce aș vrea să rețineți este că viața e minunată și că durerea este suportabilă în orice formă a ei, dar te face cu memeaca.

Am suferit un Pneumotorax masiv și din această cauză sunt internat până joi, nu pot zbura la Paris și Bruxelles unde urma să am spectacole în weekendul viitor. Îmi pare rău, dar Florin Lazăr organizatorul, împreună cu Văncică, sunt convins că vor lua cea mai bună decizie în ceea ce va privește și ne privește”, a povestit artistul.