Laura Codruța Kovesi este aproape de a fi instalată în funcția de procuror șef European, dar contestatarii săi continua să o contreze dur. Unul dintre aceștia este și șeful Democracy Institute, Patrick Basham. Acesta spune că a analizat lupta anticorupție și situația din justiția din România, dar s-a aplecat și asupra Laurei Codruța Kovesi.

„Când ai pe cineva ca doamna Kovesi, a cărei poziție s-a schimbat dramatic pe plan intern în ultima vreme aici, lucru evident, dar totuși, reputația ei în afara României a fost probabil îmbunătățită de ceea ce s-a întâmplat. Și pe bună dreptate. Mai degrabă decât să spunem că ‘nu am știut că ar exista probleme profunde, din fericire cineva a făcut ceva’, remanierea ei este văzută ca un indiciu suplimentar că trebuie să renunțăm, că România trebuie să renunțe la suportul din afară.

Acum când se pare că se va afla într-o poziție în care ea (n.r. – Laura Codruța Kovesi) își va lua vechiul rol românesc și va fi o Kovesi la nivel european, mai degrabă decât la nivel românesc, este şocant, acesta ar fi modul diplomatic de a o spune.

Aceasta înseamnă în mod clar că la nivelul UE, la Bruxelles nu se înţelege, din punctul meu de vedere, cu siguranţă nu înţeleg. Nu există destui factori de decizie, oameni influenţi care să recunoască faptul că chiar dacă cineva ar avea încredere că în acest rol ea ar fi alegerea bună, chiar dacă ar fi aşa, cred că ar trimite semnale greșite. Deoarece cred că este corect să-i urmărim cea mai recentă parte a carierei în România, atât bună cât și rea. Trebuie să priveşti ambele fețe ale monedei”, a declarat Patrick Basham, conform dcnews.ro.