Decanul Baroului Iași, avocatul Marius Striblea, susține că ministrul Justiției, Tudorel Toader, membru al Baroului ieșean, ar putea fi cercetat disciplinar pentru ultimele sale „afronturi” la adresă avocaturii românești. 
  
 Striblea a afirmat, luni, că analizează oportunitatea sesizării Comisiei de Disciplină din cadrul Baroului Iași în legătură cu ultimele declarații făcute de ministrul Justiției, Tudorel Toader, la adresă avocaților. 
  
 „Având în vedere ultimele manifestări publice ale domnului Toader Tudorel, avocat suspendat, legitimat în cadrul Baroului Iași, manifestări ce constituie, fără echivoc, afronturi la adresă avocaturii românești, în calitate de Decan al Baroului Iași voi evalua oportunitatea discutării în Consiliul Baroului a sesizării Comisiei de Disciplină. 
  
 Constatând, totodată, faptul că domnia să face grave confuzii în materia apărării din oficiu, fapt impardonabil ținând cont de funcția pe care acesta o ocupă, voi analiză necesitatea că, în cadrul eventualei cercetări disciplinare, să verificăm dacă aceste confuzii au fost datorate unor ieșiri emoționale de moment sau reflectă o carență în pregătirea domniei sale, ceea ce ar afecta grav calitatea unei eventuale prestații în cadrul profesiei de avocat”, a scris, luni, pe Facebook, decanul Baroului Iași, Marius Striblea. 
  
 Avocații din București și din mai multe județe au anunțat că vor declanșă proteste în această săptămâna pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul și modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu. 
  
 Avocații au precizat că vor purta banderole albe pe braț și au avertizat că vor organiza astfel de acțiuni până la soluționarea disfuncționalităților din sistemul de asistentă juridică. 
  
 Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a scris zilele trecute pe Facebook că înțelege că se aprope alegerile la avocați și că unii dintre ei au intrat în campanie, notează ziare.com