Instanţa i-a dat o lovitură care l-a devastat pe Traian Băsescu. Deja celebra moşie de la Nana rămâne sub sechestru, în ciuda eforturilor consecvente făcute de fiica cea mare a fostului preşedinte, Ioana Băsescu. Aceasta a încercat să radieze din cărţile funciare sechestrul constituit de Parchetul General. Potrivit Antena 3, Ioana Băsescu rămâne cu terenurile de la Nana sub sechestru, deşi de trei ani şi jumătate fiica fostului preşedinte nu face altceva decât să lupte pentru ridicarea acestor sechestre. Sursa citată susţine că fata cea mare a fostului preşedinte a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă, de la depunerea de cereri de revizuire, la deschiderea a nenumărate procese. Cu toate acestea, judecătorii au decis de fiecare dată că aceste terenuri trebuie să rămână cu această măsură asiguratorie. Pe de altă parte, firma despre care procurorii spun că s-a ocupat de această tranzacţie ilegală nu face altceva decât să prospere. Din 2012 şi până în 2017 cifra de afaceri a ajuns la 9,5 milioane de lei, adică aproximativ trei sferturi din suma plătită de Ioana Băsescu pentru a intra în posesia acestei moşii, susţine sursa citată.
În 2013, presa a dezvăluit că Traian Băsescu, aflat atunci în fruntea statului, a cumpărat, prin intermediul fiicei sale, Ioana, 290 de hectare de teren arabil, în judeţul Călăraşi. Terenul, compact, se află pe raza localităţii Nana. După mai multe acuzaţii, la solicitarea parlamentarilor de la PSD, Parlamentul a deschis o anchetă parlamentară, care să verifice tranzacţiile cu terenuri din respectiva comună. În prezent, 735 de hectare din terenul retrocedat în 2007 (inclusiv cel achiziţionat de Ioana Băsescu pentru tatăl ei) a fost pus sub sechestru, măsura fiind decisă de Parchetul General pe 16 februarie 2015, în dosarul în care procurorii Parchetului General cercetează retrocedarea respectivelor suprafeţe.
-
Liviu Dragnea este în pericol! Cine vrea să îi ia locul: ...
-
-
EXCLUSIV! Adevăruri nespuse despre Simona Halep! Ce spune ...
-
-
Lovitură dură pentru Laura Codruța Kovesi! Străinii șterg ...
-
Antena 1, decizie radicală! O vedetă concediată se retrage ...
-
Liviu Dragnea, făcut de râs pe internet! Florin Călinescu ...
-
Vești excelente pentru acești români! Lor li se vor mări ...
-
Lovitură fatală pentru Kovesi! Ce scrie în comunicatul REAL ...
-
-
Europa se zguduie! O țară importantă a devenit dependentă ...
-
Anunț de ultimă oră despre Lia Olguța Vasilescu! Se apropie ...
-
Ministrul Muncii a rupt tăcerea! Ce se întâmplă cu pensiile ...
-
Umilință totală pentru Liviu Dragnea! O prezentatoare TV ...
-
Dezvăluiri incendiare despre noul Cod Rutier! Toți șoferii ...
-
-
-
Lovitură de teatru! Laura Codruța Kovesi reprezintă altă ...
-
Anunț de ultima oră! Cum va fi vremea în următoarele zile: ...
-
Ministrul Muncii a dat cărțile pe față! Cum se folosește ...
-
Pro Tv și-a umilit concurența! Cifrele rușinii pentru Antena ...
-
Tăriceanu a rupt tăcerea! Liderul ALDE a dat de pământ cu ...
-
-
Klaus Iohannis, reușită de senzație! Președintele României ...
-
Simona Halep a fost înfrântă! Românca a pierdut finala de ...
-
-
-
Total neașteptat! Ce salariu colosal are Mugur Isărescu și ...
-
-
Vladimir Putin, activități surprinzătoare! Președintele rus ...
-
-
-
-
-
Declarație incendiară! Kovesi îi dă mari bătăi de cap lui ...
-
-
-
-
-
Alertă alimentară! Nereguli la cașcaval și brânzeturi! Cum ...
-
Devastator! Directorul de campanie a președintelui, zeci de ...
-
-
-
Atenție mare! Se anunță schimbări majore la pensii! Toți ...
-
Începe războiul! Se vrea schimbarea lui Dragnea din funcție! ...
-
-
-
-
Liviu Dragnea, extrem de supărat! Probleme mari pentru iubita ...
-