Dan Bucșa este de părere că anul viitor, majorarea pensiilor va aduce un deficit de peste 4%.

„Guvernul spune ca impactul va fi anulat de cresterea veniturilor bugetare. Dacă ne uităm la veniturile bugetare, ele scad în aproape toate componentele, cu excepţia contribuţiilor asigurărilor sociale şi TVA. Pe restul componentelor scad la procent din PIB. România e singura ţară care nu reuşeşte să îmbunătăţească colectarea”, a spus el, citat de Hotnews.

Tot acesta este de părere că inflația de bază va fi ridicată, mai ales dacă majorarea pensiilor se face așa cum este programul.

„Eu cred că se face (creşterea de pensii de 40% n.r.). Vreau să văd cine nu o face. Scenariul meu de bază e că nu vom avea alegeri anticipate. Creşterea de pensii va fi făcută. Da, poate fi etapizată, dar cred că vor fi unii care abia aşteaptă să zică: noi v-am promis 40%, nu 20%. Va fi complicat. Sunt alegeri în România”, a mai afirmat el.

Totodată, acesta vine și cu câtema măsuri care ar trebui luate pentru a combate inflația de anul viitor. După părerea lui pensiile ar trebui impozitate, indiferent dacă sunt speciale sau nu). O altă măsură de prevenire ar fi taxele vamale și combaterea evaziunii fiscale. Ultima măsură oferită de către economist este îmbunătățirea metodei de colectare a TVA-ului având în  vedere că evaziunea fiscală este foarte mare în domeniul comerțului.