UPDATE: Reacția primarului Gabriela Firea

”Am aflat în această seară soluția Curții de Apel București, care a admis recursul USR și a dispus anularea Hotărârilor CGMB prin care s-a  decis  înființarea  a 20 de companii municipale în lunile martie și aprilie a anului 2017.

Recunoaștem că pentru noi această decizie este una, cel puțin suprinzătoare, dacă nu șocantă, în contextul în care până acum am avut căștig de cauza în alte procese similare la fond, și chiar și aici căștigasem în mod clar la fond.

În luarea acestor decizii de înființare, cât și pe parcursul procesului am avut confirmarea scrisă a unor cadre didactice- profesori universitari cu o reputație neștirbită, în acest domeniu, că adoptarea acestor hotărâri s-a făcut cu respectarea strictă a textelor de lege.

Am preluat acest model din Europa, din orase precum Viena, Stockholm, Berlin, iar companii municipale există și în alte orașe din țară.

Se pare însă că o instanță din România a decis că aproape toate deciziile în Consiliile Locale și în CGMB nu pot fi adoptate decât cu o majoritate de 2/3, astfel încât probabil se va ajunge, prin astfel de interpretări la o blocare completă a funcționării orașului. Contestatarii noștri se pare că apreciază că un București complet blocat și aruncat în haos, este singura modalitatea care le-ar putea da câștig de cauză în alegerile viitoare.

Vom analiza și vom cere opinia unor juriști să luăm în continuare măsurile ce se impun.

Ceea ce doresc să precizez este faptul că aceste companii există în continuare, sunt înființate de acum un an și câteva luni, sunt înscrise la Registrul Comerțului, iar această anularea a HCMB- acte administrative, nu va produce efecte (automate) asupra unor societăți funcționale.

Probabil, tot instanțele, în întelepciunea lor, ne vor explica cum procedăm în continuare.

 

Pe acest model, imposibil de explicat, ar trebui anulate toate hotararile de infiintare ale companiilor din intreaga tara, ale ministerelor, consiliilor judetene sau primariilor. Sunt absolut convinsa ca este o eroare de interpretare care se va corecta. Bucuria cinica a USR este de scurta durata. USR dovedeste inca o data ca nu salveaza Bucurestiul, ci blocheaza Bucurestiul. USR, care clameaza public transparenta si corectitudinea in administratie, dovedeste ca vrea sa salveze firmele capusa abonate la bugetul Prumariei Capitalei ani de zile, si care sunt speriate de companiile nou infiintate, prin care se fac mari reduceri de cheltuieli si o eficientizare a serviciilor in interesul cetatenilor.”, susține Gabriela Firea în punctul de vedere remis STIRIPESURSE.RO

„Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare ale Companiilor Municipale. Soluţia este definitivă şi vine la capătul unui proces iniţiat de USR Bucureşti în anul 2017. Consilierii municipali USR au contestat înfiinţarea acestor companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal. Mai precis, ele au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri, şi nu cu votul a două treimi, aşa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei”, a precizat sursa citată.

Preşedinte USR Bucureşti, Roxana Wring, consilier municipal şi semnatar al acţiunii în instanţă, a apreciat că aceste companii sunt „un eşec managerial şi financiar de proporţii”.

„Instanţa a decis astăzi că toate companiile au fost înfiinţate de Gabriela Firea cu încălcarea legii, aşa cum am spus şi noi încă de anul trecut. Este o veste foarte proastă pentru găştile din Voluntari care îşi văd năruit visul de a pune mâna pe Bucureşti bucată cu bucată. Este în schimb o veste foarte bună pentru bucureşteni pentru că aceste companii nu vor mai înghiţi sute de milioane de euro aşa cum au făcut-o până acum. Aceste companii sunt un eşec managerial şi financiar de proporţii pentru care Gabriela Firea trebuie să răspundă”, a susţinut Wring.

Ea a adăugat că actualul primar general „a girat şi a forţat împotriva legii” înfiinţarea acestor companii.

 

„Actualul primar este cel care a dat peste jumătate de miliard de euro către aceste structuri înfiinţate peste noapte. Şi actualul primar trebuie să plătească. Gabriela Firea este singurul vinovat pentru cel mai mare dezastru edilitar şi financiar din Bucureşti din ultimii 30 de ani. Am avertizat de fiecare dată că legea este încălcată şi i-am cerut Gabrielei Firea să nu se aventureze într-un astfel de experiment. Din păcate nu a ascultat şi a împins oraşul şi banul public într-o groapă de unde vom ieşi foarte greu”, a opinat ea.

Ana Ciceală, consilier municipal USR şi semnatar al acţiunii în instanţă, a precizat că în urma acestei decizii banii bucureştenilor trebuie să se întoarcă la bugetul Capitalei.

„Companiile Gabrielei Firea ar fi putut deveni 22 de ‘tel-drumuri’ nu mai mici, ci chiar mai mari decât cunoscuta companie din Teleorman. Pentru că, dacă instanţa nu ar fi pus stop acestei ilegalităţi în formă continuată, o majoritate simplă PSD-ALDE ar fi putut să vândă pe nimic aceste companii unor indivizi bine conectaţi la camarila Gabrielei Firea. Am fi putut vedea cum cele 500 de milioane de euro ajung după o schemă deja consacrată în buzunarele unor indivizi care nu au nicio legătură cu binele şi cu interesul public. Din fericire, acest risc nu mai există. Instanţa a decis că toate companiile sunt înfiinţate ilegal, ceea ce înseamnă că banii bucureştenilor trebuie să se întoarcă la bugetul Capitalei”, a subliniat ea. AGERPRES