Drepturile asupra tronului rus al Marelui Duce George, la fel ca și titlul său, sunt destul de iluzive și controversate. El este un descendent al Romanovilor numai pe linia de moștenire matrilineală, în timp ce tatăl său este un reprezentant al dinastiei Hohenzollern.

La nașterea lui George, Marele Duce Vasilii Alexandrovici Romanov, președintele de atunci al Asociației membrilor familiei Romanov, a publicat o declarație care afirma:

„Fericitul eveniment din Casa Regală a Prusiei nu are nicio legătură cu Romanovii, întrucât nou-născutul prinț nu aparține Casei Imperiale Ruse sau familiei Romanov”.

George Hohenzollern nu a folosit niciodată titlul de Prinț al Prusiei, din 1992 este Țesarevici – titlul de moștenitor al tronului Imperiului Rus. Reputația controversată este susținută și de faptul că așa-numitul Marele Duce George și mama lui, așa-numită șefa Casei Imperiale Ruse, susțin în mod activ activitățile guvernului rus, iar George a deținut o serie de funcții reprezentative de rang înalt în companiile mari afiliate oligarhilor ruși care susțin regimul lui Putin.

La fel, i s-a acordat o medalie comemorativă în onoarea a 20 de ani de la autoproclamarea Republicii Moldovenească Nistrene, unde așa-zisă Casa Imperială Rusă a primit un statut oficial, dar fără drepturi patrimoniale.

În toate activitățile sale se poate urmări aventurismul familial și adoptarea unor decizii controversate inerente tuturor descendenților ai Marelui Duce Kirill Vladimirovici, care era gata să coopereze cu organizațiile germane de ultra-dreapta pentru a prelua tronul.

Pentru aceasta, Marea Ducesă Victoria Feodorovna, născută Victoria Melita de Saxa-Coburg-Gotha, și-a vândut o parte din bijuterii salvate din Rusia revoluționară pentru a finanța pofta soțului ei de putere.

În ciuda statutului controversat, viitoarea nuntă „imperială”ar putea deveni un eveniment notabil în cercurile nobilimii europene. În ciuda căsătoriilor inegale, George Mihailovici este un descendent al Împăratului Rusiei Alexandru al III-lea, al Împăratului Germaniei Wilhelm al II-lea, precum și al Reginei Marii Britanii Vitoria.

Prin rudenia această, relația cu lui George cu Casa Regală a României este ușor de urmărit.

Străbunica lui George Mikhailovici a fost Victoria Melita de Saxa-Coburg-Gotha, sora Reginei Maria a României. Amândoi erau nepoate ale Împăratului Alexandru al III-lea și ale Reginei Victoria. Astfel, există o legătură cu Casa Regală a României prin două linii simultane de rudenie: Saxa-Coburg-Gotha și Romanovii.

În același timp, George Mikhailovici este o rudă îndepărtată cu Familia Regală Română și prin în linia Regelui Mihai. Tatăl lui George este Prințul Franz Wilhelm al Prusiei, un reprezentant al dinastiei Hohenzollern, una dintre ramurile căreia este Hohenzollern-Sigmaringen, de unde a provenit și Regele Mihai al României.

Poate că datorită acestei înrudiri cu Casa Regală a României, Prințul Nicolae al României, care purta atunci titlul de Prinț de Hohenzollern, a fost nașul cu Maria Vladimirovna Romanova, când ea s-a căsătorit cu Prințul Franz Wilhelm al Prusiei în 1976.