Autoritatea centrală nu a accesat până acum fonduri europene pentru a construi nici măcar o autostradă care să lege Oltenia de restul țării. Drumul expres Craiova – Pitești se află și el în chinurile facerii de mai bine de zece ani: lucrările nu au fost demarate nici până în ziua de astăzi. 

Lucrurile se repară în schimb la nivelul autorităților locale din cele cinci județe ale Olteniei, care au reușit să acceseze sute de milioane de euro de la Uniunea Europeană pe POR 2007-2013 și se străduiesc să obțină finanțări și pe POR 2014-2020. 

Micul municipiu Băilești, din județul Dolj, cunoscut drept „orașul lui Nea Mărin, Amza Pellea”, a devansat Craiova în intenția de a dota municipalitatea cu autobuze electrice, printr-un proiect cu finanțare europeană nerambursabilă. 
Primăria Băilești a accesat bani europeni pentru a introduce transportul public de călători, pentru a construi parcări cu plată și pentru a reface rețeaua de drumuri.

 

Un municipiu din Dolj cu circa 17.000 de locuitori, cunoscut drept „orașul lui Nea Mărin”, pentru că acolo a trăit marele actor Amza Pellea, s-a transformat în „aspirator de fonduri europene”.

Pe vechiul POR, cu un proiect cu valoare totală de 38,5 milioane de lei, Primăria Băilești a modernizat o parte din străzile din municipiu. Fondurile europene accesate pe acel proiect au fost de 30,5 milioane de lei. O altă parte a drumurilor din Băilești va fi reabilitată începând de anul viitor, tot cu fonduri europene, dar într-un alt proiect mai mare. 

În alt proiect, Primăria Băilești va achiziționa autobuze electrice înaintea Craiovei. Pe noul POR 2014-2020, Primăria Băilești a câștigat finanțarea pe un proiect integrat amplu pe un plan de mobilitate urbană durabilă, proiect ce totalizează aproape 10 milioane de euro (46 de milioane de lei). Pe Axa Prioritară 3, Obiectiv specific 3.2 „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane, bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, Băileștiul lui Nea Mărin a câștigat un proiect numit „Îmbunătățirea mobilității urbane și reducerea emisiilor de CO2 în municipiul Băilești”.
„Suntem printre primele localități din țară care demarăm un astfel de proiect cu finanțare europeană, proiect care este conceput pe un plan de mobilitate urbană durabilă. Conține șapte proiecte integrate, printre care introducerea transportului ecologic în comun în Băilești, prin achiziționarea a cinci autobuze electrice, realizarea de parcări; centru intermodal, cu stație de capăt tot intermodală; reabilitarea trotuarelor; pistă nonmotorizată; dotarea cu 100 de biciclete pentru închiriat; introducerea unui sistem de e-ticketing pentru parcări, mașini și biciclete; proiectul cuprinde inclusiv modernizarea a 15,2 kilometri de străzi. Deja lucrurile sunt avansate pe acest proiect. Așteptăm să semnăm contractul de finanțare”, a declarat pentru GdS și PressHub primarul din Băilești, Costel Pistrițu.

 

El a mai precizat că prin acest proiect integrat cu finanțare europeană se va introduce transportul public de călători în municipiu: „Înființăm patru trasee, pentru transportul public din Băilești, plus un traseu de rezervă. Pe acele trasee vor circula cele cinci autobuze electrice pe care le achiziționăm prin proiect. Ca dimensiuni, sunt între un autobuz normal și un microbuz. Au 28 de locuri pe scaun și încă 30 de locuri în picioare. Am înființat firma care se va ocupa de transportul în comun, SC Trasnport Public Băilești, iar anul viitor încep lucrările pe acest proiect”.

SURSA:presshub.ro