Liviu Dragnea pare că nu mai are scăpare. Orice ieșire în public sau declarație politică îi este taxată dur. Inițiativa președintelui PSD de a declara prin lege Ziua Națională a Gastronomiei și a Vinului Românesc a creat un nou scandal.

Vedeta B1TV, Radu Banciu l-a umilit pur și simplu în direct pe Dragnea. Banciu chiar le-a sugerat social-democraților să dea o ordonanță de urgență în acest sens. „Şi PSD ar putea să dea o ordonanţă de urgenţă să vină octombrie mai repede şi dacă se poate să nu mai plece niciodată întrucât vom avea marea sărbătoare a gastronomiei şi a băuturilor româneşti. Este o iniţiativă a PSD -ului pus pe treabă pentru că tot detestă ei tot ce vine din import. Este o lege, legea 79/2019, privind instituirea Zilei Naţionale a Gastronomiei şi a Vinului Românesc, actul a fost publicat în Monitorul Oficial. (…)”, a tunat jurnalistul la emisiunea Lumea lui Banciu.

Și asta nu e tot. Banciu a continuat seria atacurilor fără perdea la adresa lui Dragnea. “Acuma, dacă îl ascultăm pe Liviu Dragnea, şi nu avem încontro, vorbele lui vor străbătate probabil sufletele a generaţii de români: „nu există nuntă fără sarmale şi nu există campanie militară românească fără fasole la cazan, ca să nu vorbim de ghiveciurile mănăstireşti care însoţesc acest neam ortodox de-a lungul postului”. (…)

Domnul Dragnea, care nu este nici ortodox, nici creştin, nu este decât un bandit la drumul mare, s-a apucat să vorbească în numele poporului că nu există nuntă fără sarmale. Ar fi bine să fie aşa, dar, din păcate, cei mai mulţi români nu văd să mănânce sarmale o dată pe an, trăiesc într-o sărăcie lucie, de unde sarmale?”, a comentat Radu Banciu.