„Nu știu ce a spus șeful de la prognoză. O guvernare se exercită în baza unui program de guvernare. În ceea ce privește Pilonul II de Pensii, obiectivele noastre au fost asumate, susținute și sunt susținute în continuare. În următoarea perioadă, Ministerul Muncii și nu numai urmează să finalizeze o analiză riguroasă a tuturor datelor financiare pentru a se putea prezenta cetățenilor României informațiile financiare referitoare la nivelul de pensie pe care îl va avea un cetățean român care este doar în Pilonul I de pensie și care este cel al unui cetățean care este și în Pilonul II de pensie. Nu s-a discutat, nu se discută și nu vom adopta nicio măsură care să ducă la desființarea Pilonului II de pensie”, a declarat președintele PSD.

Preşedintele social democrat spune că nu este exclusă suspendarea contribuţiilor, dacă analiza va arăta necesitatea.

„Când se va face o analiză şi se ajunge la decizia să se creeze o perioada de opţiune pentru ca fiecare cetăţean, plata poate fi sau nu suspendată şi după o discutie cu administratorii fondurilor din pilonul II ca sa nu se încurce calculele, că poate din nu ştiu câte milioane de români poate sunt mai mulţi la pilonul I”,a mai spus Liviu Dragnea.

Preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, a declarat că informaţiile legate de suspendarea plăţilor la Pilonul II de pensii au fost doar scenarii de discuţii publicate din greşeală, iar autorităţile dau asigurări că nu se va întâmpla aşa ceva de la 1 iulie.