Solicitarea DNA a fost făcută în urmă cu două luni și anunțată de procurorul de ședință, Raluca Mirică, la termenul din 15 aprilie, fără să dea numele inculpaților pentru care s-a formulat cererea.

Imediat după anunțul procurorului, avocatul lui Dragnea a cerut instanței să se pronunțe public asupra solicitării DNA. Dacă cererea va fi respinsă, avocații vor cere încetarea procesului penal pentru că ar fi intervenit prescripția, a explicat Nazat. Dacă cererea ar fi fost admisă, avocatul a solicitat instanței timp să își facă apărări pentru că e vorba de alte acuzații.

În cerere, DNA solicită schimbarea încadrării juridice în cazul lui Liviu Dragnea din instigare la fals intelectual în formă continuă în instigare la fals intelectual în formă continuată. Instanța de font l-a achitat în unanimitate pe liderul PSD pentru această infracțiune, însă DNA a făcut apel și solicită condamnarea.

DNA nu explică în cerere de ce solicită schimbarea încadrării juridice în cazul celor trei infracțiuni pentru care sunt acuzați Liviu Dragnea, Olguța Șefu și Rodica Milos, însă răspunsul a fost dat chiar de avocatul lui Dragnea, Marian Nazat, care a declarat că, în cazul respingerii de către instanță a cererii DNA, va solicita încetarea procesului penal pentru că ar fi intervenit prescripția pentru instigare la fals intelectual.

”Nici în cazul inculpatului Dragnea Nicolae Liviu noua încadrare nu schimbă cu nimic starea de fapt reținută în sarcina acestuia, situație de fapt cunoscută de acesta încă din faza de urmărire penală și menținută pe tot parcursul procesului penal.

Pentru a reține această din urmă formă a infracțiunii menționez că inițial în sarcina inculpatului prin ordonanța din data de 01.04.2016 s-a dispus extinderea urmăririi penale in personam cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată (…).

Prin ordonanța din data de 03.06.2016 s-a dispus extinderea urmăririi penale și cu privire la alte acte materiale ale infracțiunii de instigare la fals intelectual și ulterior schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de instigare la fals intelectual în formă continuată, în aceeași infracțiune în formă continuă.

Iar prin ordonanța din data de 06.06.2016 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Dragnea Nicolae Liviu cu privire la infracțiunea de instigare la fals intelectual în formă continuă vizând perioada 07.07.2006 – 18.12.2012.

Având în vedere aspectele teoretice menționate mai sus cu privire la infracțiunea de fals intelectual, la forma calificată a acesteia, la legea penală mai favorabilă și raportat la modalitatea în care autoarea Alesu Floarea a comis fapta de autorat la fals intelectual consider că încadrarea corectă este de instigare la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de articolul 25 Cod penal raportat la articolul 17 litera c din Legea 78/2000 raportat la articolul 289 Cod penal cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal din 1969 și articolul 5 Cod penal”, arată procuroarea DNA în cererea de schimbare a încadrării juridice în cazul infracțiunii de instigare la fals intelectual pentru care este acuzat Liviu Dragnea.

Cum răspunde DNA acuzaţiilor că ar fi temporizat procesul lui Liviu Dragnea prin formularea unor cereri suplimentare

G4media.ro a adresat DNA următoarea întrebare:

„De ce DNA a făcut o cerere de preschimbare a încadrării juridice – din abuz în serviciu în formă continuă în abuz în serviciu în formă continuă continuată în cazul inculpatei Miloş Rodica, din fals intelectual în formă continuă în fals intelectual în formă continuată în cazul inculpatei Şefu Olguţa şi din instigare la fals intelectual în formă continuă în instigare la fals intelectual în formă continuată în cazul inculpatului Dragnea Nicolae Liviu – în dosarul 2401/1/2018 de pe rolul ÎCCJ în condiţiile în care această solicitare duce la prelungirea duratei procesului penal?”

Dna a răspuns:

„În cursul judecății, procurorul exercită rol activ în vederea aflării adevărului și respectării dispozițiilor legale și formulează cereri, ridică excepții și pune concluzii motivate.

În exercitarea acestor prerogative conferite de lege, procurorul a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice în dosarul nr. 2401/1/2017 aflat pe rolul ICCJ – Completul de 5 judecători, la termenul de judecată din data de 18.03.2019.

Cauza aflându-se în faza de judecată, ședințele, inclusiv cea din 18.03.2019, sunt publice, accesibile jurnaliștilor, astfel încât solicitările formulate de procuror și motivarea acestora rezultă din încheierile de ședință precum și din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, care poate fi accesibil reprezentaților mass media în condițiile prevăzute de lege”, a arătat DNA.