Cea mai bună veste pentru fostul şef al PSD, Liviu Dragnea. Aflat în puşcărie după ce a fost găsit vinovat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, Dragnea primeşte o veste imensă.

Ar putea scăpa de acuzaţiile din dosarul Tel Drum

Liviu Dragnea ar putea scăpa de acuzaţiile grave din dosarul Tel Drum! Concret, faptele s-ar putea prescrie până la o eventuală decizie definitivă în instanță. Acum câteva zile, șeful DNA a anunțat că părțile din dosar au cerut să asculte toate înregistrările.

Este vorba despre sute de ore de interceptări, toate fiind probe cu ajutorul cărora procurorii DNA au putut să configureze întregul dosar.

Acum, aceștia vor să dovedească acuzațiile lansate împotriva fostului lider al PSD. Pentru că părțile din dosar au cerut acces la interceptări și, pentru că studierea lor durează, faptele s-ar putea prescrie înainte de decizia instanței.

”Dacă s-ar ajunge la prescriere, este exclusiv vina statului pentru modul în care a ajuns să redacteze legi și a Parlamentului care a permis o asemenea gogomănie.

Solicitarea de a avea acces la interceptări este normală. Mulți oameni au ajuns la pușcărie pe baza unor minciuni”, a declarat, la Realitatea Plus, avocatul Adrian Cuculis.

De remarcat că dosarul Tel Drum a fost deschis în 2016. Un an mai târziu fostul lider PSD a fost pus sub acuzare pentru 5 infracțiuni. Este vorba despre două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene și una de constituire de grup infracțional organizat.

Concret, procurorii spun că firma de construcții din Teleorman era controlată, prin interpuși, de către Liviu Dragnea. Fostul lider al PSD a negat vehement acest lucru. Liviu Dragnea este închis la penitenciarul Rahova. Acesta a fost găsit vinovat în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului din Teleorman.

 

Sursa foto INQUAM / Bogdan Danescu