Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat vineri, la Târgovişte, că săptămâna viitoare va avea loc o ultimă discuţie cu privire la energie şi operatorii de telefonie mobilă legat de OUG 114, după ce în această săptămână vor fi finalizate discuţiile despre sistemul bancar şi pensiile private.

”În această săptămână vom finaliza discuţiile despre sistemul bancar şi despre fondul de pensii în cadrul Ordonanţei 114. Aşteptăm ca doamna premier să se întoarcă şi să îi prezentăm textul articolului, urmând ca săptămâna viitoare să avem o ultimă discuţie pe energie şi operatorii de telefonie mobilă. Suntem în grafic”, a precizat Dragnea.

Liviu Dragnea a participat, vineri, la Târgovişte, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Dâmboviţa şi a susţinut o conferinţă de presă.

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că, în această săptămână, MFP „închide” propunerea de modificare a OUG 114 în privinţa băncilor şi a Pilonului 2 de pensii, fixându-şi ca termen pentru ”clarificarea” acestui act normativ finalul lunii martie.

„Noi, la Finanţe, săptămâna aceasta, închidem propunerea de modificare pe OUG 114, pe zona de bănci şi Pilon 2. Colegii din Guvern responsabili de zona Energie şi Comunicaţii fac acelaşi lucru, astfel încât următoarele zile să putem centraliza aceste propuneri de modificare şi săptămâna viitoare să putem discuta, poate chiar şi în mod public, pentru a testa forma acestui act normativ. Eu, personal, pe bănci, pe Pilonul 2, va trebui să notific şi Banca Central Europeană, pentru că aşa am stabilit. Avem deja un concept agreat şi de Asociaţia Română a Băncilor”, a precizat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, miercuri, la Parlament.

El a spus că, până la finalul lunii, se va ajunge la un consens pe OUG 114. Ministrul a arătat că nu ia în calcul o eventuală prorogare.

Te-ar putea interesa și: