Peste 76% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce doar 18,5% consideră că ne îndreptăm într-o direcție bună. Procentul celor pesimiști cu privier la direcția țării este în creștere față de sondajele precedente.

Pe de altă parte, peste jumătate dintre respondenți consideră că Europa se îndreaptă într-o direcție bună, în timp ce 30% sunt de părere că Europa se îndreaptă într-o direcție greșită.

Majoritatea românilor cred ca fiind rea sau foarte rea atât situaţia economică actuală a României (76%), cât şi situaţia din sistemul educaţional (78,3%) sau cea din sistemul de sănătate (83%).

De asemenea, în topul îngrijorărilor legate de situaţia României se numără: nivelul corupţiei (84,2% dintre respondenţi se declară mult sau foarte mult îngrijoraţi de acest aspect),  diferenţele dintre oamenii bogaţi şi oamenii săraci (73,7%), degradarea mediului înconjurător (72,2%), starea economiei naţionale (70,6%), posibilitatea unui conflict armat în zonă (44%), potrivit Adevarul.ro.