În primăvara anului trecut, Liviu Drăgan, membru fondator al TotalSoft și director general al companiei, își anunța colegii că de la 1 iunie va renunța la funcția de CEO. “Am rămas până la 1 ianuarie 2018 în Consiliul de Administrație al companiei. (…) La 1 februarie am înființat compania Druid”, a declarat Drăgran, la începutul unei discuții cu presa, referitoare la noul business pe care îl va lansa la sfârșitul acestei luni.

“Pe 22 mai vom avea o prezentare a Druid. Vrem să vă arătam – Cum se face business pe telefonul mobil”, a spus antreprenorul, cu mențiunea că, în prezent, majoritatea populației încearcă să-și rezolve problemele cu telefonul mobil, inclusiv problemele de business.

Druid va utiliza algortimi de analiză a tuturor informațiilor de business existente într-o organizație pentru a oferi un mod revoluționar de asistare în luarea deciziilor. Practic, Druid este un asistent digital care va putea fi folosit atât de angajații unei companii, cât și de clienții acesteia. De exemplu, un angajat va putea afla prin intermediul asistentului virtual (chatbot) informații referitoare la zilele de concediu pe care le mai are, poate să afle când îi va vira angajatorul salariul, dar și evoluția sa în cadrul firmei sub forma unor grafice.

“Toate informatiile oferite sunt rezultatul unor întrebări prestabilite chiar de către client. Astfel, angajatului nu i se răspunde la întrebări aleatoare, precum chatboții b2c (business to consumer), și nici nu are acces la aceleași întrebări pe care le are, de exemplu, CEO-ul sau clientul”, a explicat Liviu Drăgan.

Potrivit acestuia, platforma va avea disponibili asistenți virtuali pentru activitățile de suport clienți, vânzări, tehnicieni și departamentul de HR, asistenți programați să execute peste 200 de taskuri.

“În prezent, se întâmplă două lucruri: devenim din ce în ce mai dependenți de tehnologie și, totodată, facem activități repetitive. De exemplu, nu prea te mai urci în mașină fără Waze. Activitățile repetitive vor putea fi acoperite mult mai eficient prin chatbots precum Druid”, spune Drăgan.

Un alt exemplu oferit de antreprenor referitor la utilizarea Druid este atunci când vrei să faci o programare la un medic. “Pentru a te programa la medic la o companie privată, acum trebuie să suni sau să scrii un mail, urmând a fi îndrumat de un operator către un medic, un cabinet, la o anumită oră. Prin intermediul chatbot-ului Druid, clientul respectiv poate să se programeze rapid, prin intermediul inteligenței artificiale, la orice oră și să știe cu exactitate, în câteva minute, unde și când să meargă”, a explicat Drăgan.

 

Potrivit lui Dragăș Metea, CEO-ul companiei, sunt vizate toate sectoarele economice, de la financiar la retail, de la HR la farma sau sectorul medical. „Nu voi privi graniţele României ca o limită, voi ataca încă de la început piaţa internaţională”, a adăugat Liviu Drăgan, cu mențiunea că în acest moment poartă discuții pentru încheierea unor parteneriate strategice cu cei mai mari jucători de pe piaţa de consultanţă şi audit.

 Investiție de 1,5 milioane de euro

“În trei ani de zile mi-aș dori ca Druid să fie cea mai frumoasă poveste de inteligenţă artificială din această zonă a Europei. (…) Avem un business plan. Țintim o cifră de afaceri de 10 milioane de euro în următorii trei ani și o profitabilitate mare”, a detaliat Liviu Drăgan câteva din informațiile de business.

Prețurile pentru noua platformă nu au fost încă stabilite, potrivit antreprenorului ar putea costa aproximativ 20 de euro lunar pentru fiecare utilizator. “dar poate fi vorba şi de 30 de euro şi de 10 euro. Pentru început, trebuie să deschizi ușile, să ai referințe. Te duci și te rogi, cum ar veni, până și se duce vestea”, a menţionat Drăgan.

În ceea ce privește investiția, antreprenorul a menționat că se ridică la aproximativ 1,5 milioane de euro, din care o finanțare de 800.000 de euro a fost deja atrasă.

Pentru înființarea Druid, Liviu Drăgan s-a asociat cu mai mulți oameni de afaceri români, printre care Radu Enache, acționar al lanțului hotelier Continental, Eugen Banciu, fondator al Farmexpert, care deține și rețeaua de farmacii Dona, Anca Vlad, proprietarea grupului Fildas-Catena. Actualii acționari își vor diminua cotele prin oferirea unui pachet de acțiuni reprezentând 15% din capital către o parte dintre angajații Druid, care vor primi titlurile gratuit.

Cine este Liviu Drăgan

Liviu Drăgan a înființat, în urmă cu 24 de ani, cel mai puternic producător de software pentru business din România, compania TotalSoft, și  este creatorul a două dintre cele mai puternice branduri IT românești, TotalSoft și Charisma. Cele două mărci reprezintă o carte de vizită autentică pentru industria autohtonă de software în 46 țări, pe 4 continente.

 

Vizionar și charismatic, Drăgan este un un model de etică și atitudine, ale cărui valori solide și-au pus amprenta pe evoluția TotalSoft. În calitate de membru fondator și de Președinte al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (perioada 2005-2011), Liviu Drăgan s-a implicat activ în promovarea industriei IT românești. Este cel care a introdus conceptul de management de proiect în România (prin sistemul Primavera) și a contribuit la  crearea celei mai mari aplicații de e-procurement la nivel european (www.e-licitatie.ro).

A absolvit Magna Cum Laude secția Energetică a Universității Politehnice București, are un MBA obținut de la Assebus & Washington University și a primit Ordinul Național “Pentru Merit” în gradul de Cavaler acordat de Președintele României pentru întrega activitate științifică și de cercetare, precum și pentru contribuția deosebită la dezvoltarea și promovarea tehnologiei informației și comunicațiilor în România.

Anul trecut, Liviu Drăgan a fost premiat în cadrul Galei Capital pentru reușita și performanța transformării unei idei în cea mai frumoasă poveste din IT-ul românesc, ocazie cu care a menționat că a evitat să lucreze pe platformele altor produse, reușind să creeze un produs românesc care domină mai întâi de toate piața locală de aproximativ 5-6 ani devansând produsele unor giganți din IT-ul mondial precum Oracle sau Microsoft. “Înainte de a te îndrepta cu produsele în afara granițelor este bine să fii lider în propria țară, iar acest lucru l-am urmărit întotdeauna”, a declarat Liviu Drăgan, în cadrul Galei Capital, ediția 2017.