”Jucătorul s-a prezentat la antrenament, cum era prevăzut şi le-a comunicat coechipierilor săi că va pleca”, a afirmat un purtător de cuvânt al clubului pentru AFP. ”Antrenorul (Ernesto Valverde) i-a dat permisiunea de a nu se antrena şi de a se ocupa de viitorul său”, a mai spus sursa amintită. Atacantul de 25 de ani a fost ultimul care a ajuns la baza de antrenament a clubului, de la periferia Barcelonei, la ora 09,00 locală (10,00, la Bucureşti), la volanul automobilului său de lux, însoţit de trei prieteni, potrivit unui fotograf AFP. În ultimele săptămâni, mai multe media au anunţat iminenta plecare a lui Neymar la PSG, club aflat în proprietatea unui fond de investiţii din Qatar, care este gata să plătească 222 de milioane de euro, clauza de eliberare din contractul său cu Barça.

Neymar ar deveni astfel cel mai scump transfer din istoria fotbalului, depăşind cu mult actualul record de 105 milioane de euro, stabilit în 2016 prin transferul mijlocaşului francez Paul Pogba de la Juventus Torino la Manchester United. Neymar a rămas mut în faţa presei, evitând marţi zecile de jurnalişti care îl aşteptau pe aeroportul din Barcelona. Brazilianul a sosit de la Dubai unde a făcut o escală la întoarcerea dintr-un turneu promoţional în China.

Achiziţionarea sa de către PSG nu a fost confirmată încă şi este deja contestată de Liga spaniolă de fotbal. Preşedintele acestui for, Javier Tebas, a anunţat că va sesiza UEFA şi va face o plângere împotriva clubului PSG pentru nerespectarea regulilor fair play-ului financiar impus cluburilor. Tebas acuză Qatarul că injectează fonduri în PSG, violând astfel regulile fair play-ului financiar al UEFA şi cele legate de concurenţa în Uniunea Europeană.

Într-un interviu publicat miercuri de ”AS”, Tebas a anunţat că La Liga va refuza să accepte cele 222 de milioane de euro, pe care PSG trebuie să le verse clubului catalan.
Agerpres