Povestea de iubire dintre Răzvan Simion şi Lidia Buble s-a încheiat acum mai mult de două luni, însă cântăreaţa pare a fi gata să-i dea o nouă lovitură năucitoare fostului iubit, dar şi miilor de fani din România.

Într-un interviu recent, Lidia Buble a vorbit despre plecarea din România. Vedeta a mărturisit că acest lucru se va întâmpla dacă i se îndeplinesc toate planurile din punct de vedere al carierei muzicale. Lidia şi-ar dori să aibă mai mult succes şi „lipici” la publicul de peste hotare. Daca acest lucru se va realiza, ea este gata să-şi cumpere o casă şi să se mute în străinătate.

„Încă mă gândesc, pentru că nu este, în acest moment, cea mai mare dorință a mea. Îți iei o casă atunci când vrei să te stabilești acolo. Așa că, dacă lucurile vor merge bine pe plan internațional, poate va fi alta destinația în care voi alege să cumpăr o casă, cine știe?”, a declarat Lidia Buble într-un interviu acordat la „Teo Show”.

Relaţia din prezent dintre Lidia Buble şi Răzvan Simion e surprinzătoare

Cântăreaţa a vorbit şi despre relaţia pe care o are acum cu fostul iubit. Deşi cei doi nu mai sunt împreună, Răzvan îi este în continuare impresar, iar Lidia Buble recunoaşte că el este „pionul principal” din cariera ei şi că o ajută să evolueze în continuare.

„Răzvan e pionul principal în cariera mea și vreau să-i mulțumesc că și-n ziua de azi mă sprijină și mă ajută să evoluez. Suntem doi oameni maturi care știm să diferențiem partea sentimentală de partea de afaceri.

Mă așteptam să fiu mult mai bombardată cu întrebări despre acest subiect, dar lumea știe că am fost mereu discretă și, doamne ajută, nu a fost cum îmi imaginam”, a mai povestit Lidia Buble.