Lidia Buble a făcut mai multe glume pe seama prezentatorului TV în cadrul emisiunii „Neața cu Răzvan și Dani”, la Antena 1.

Roast-ul făcut de Lidia Buble

Printre cele spuse de cântăreață, aceasta a transmis că Răzvan Simion este „prezentatorul preferat încă de când eram la grădiniță”.

„Dragul meu Răzvan, colegii au zis că vor să facă glume despre tine cineva care te iubește. Noroc că eram liberă astăzi pentru că altfel cred că ar fi sărit peste acest moment. Lumea spune că este mare diferență de vârstă între noi însă eu nu cred asta… te iubesc, te admir și pentru mine ai fost prezentatorul preferat încă de când eram la grădiniță.

Dacă mi-ar fi spus cineva atunci că în anul 2020, eu și Răzvan vom fi împreună, aș fi întrebat… Răzvan Simion va mai fi viu în 2020? Ce să spun eu despre tine, Răzvan? Ești un romantic. Toată viața ți-a plăcut apusul, acum iată că-l trăiești pe pielea ta”, a spus Lidia Buble în cadrul emisiunii.

Cântăreața a glumit și pe seama vârstei prezentatorului TV, spunând câ anul acesta împlinește vârsta de 40 ani dar arată de „43-44”.

„Anul acesta face 40 ani. Știu, nu arată de 40 ani… hai poate de 43-44”, a glumit Lidia Buble, adâugând că „mie îmi plac foarte mult parfumurile, iar Răzvan mi-a adus peste 40 de mostre”.