„Motivul pentru care nu au transmis articolele către Senat este pentru că sunt cunt slabi şi patetici”, scrie preşedintele american în postarea pe reţeaua de socializare.

Liderul de la Casa Albă consideră că dezinformarea continuă şi a denunţat faptul că „Este trist să petreci timpul cu farse politice în acest moment istoric, când sunt atât de ocupat”.

Camera Reprezentanţilor vrea limitarea acţiunilor militare

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, a declarat că forul legislativ va vota în săptămâna în curs o rezoluţie asupra puterilor militare, pentru a limita acţiunile militare ale preşedintelui Donald Trump cu privire la Iran.

„Această rezoluţie este similară rezoluţiei introduse de senatorul Tim Kaine în Senat”, a spus Pelosi într-un comunicat emis duminică seara. „Ea reafirmă responsabilităţile de supraveghere ale Congresului, mandatând ca în cazul în care nu mai este întreprinsă nicio acţiune a Congresului, ostilităţile militare ale Administraţiei (prezidenţiale) la adresa Iranului să înceteze în termen de 30 de zile”, a precizat ea, potrivit Reuters.

Este de aşteptat ca rezoluţia să fie susţinută în Camera Reprezentanţilor condusă de democraţi, însă este mai puţin probabilă perspectiva ca ea să treacă de Senat, care este controlată de republicanii ce îl susţin pe Trump, dintre care mulţi au declarat că aprobă acţiunea preşedintelui cu privire la Iran.

Parlamentul Irakului le-a cerut trupelor americane şi altor trupe străine să plece, în condiţiile în care reacţia împotriva uciderii de către SUA, vineri, a influentului general iranian se amplifică, iar Trump şi-a reiterat ameninţările de a viza situri culturale iraniene dacă Teheranul se va răzbuna pentru uciderea lui Soleimani.

Agerpres aminteşte că Donald Trump a ameninţat, de asemenea, cu sancţiuni împotriva Irakului şi a spus că, dacă trupelor americane li se va cere să plece, atunci guvernul irakian va trebui să-i plătească Washingtonului costurile pentru „baza aeriană extraordinar de scumpă” din Irak.

Republicanii fac scut în jurul preşedintelui

Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a respins cu tărie punerea sub acuzare de către democraţi a preşedintelui Donald Trump, care va fi judecat în Senat. El consideră că democraţii din Camera Reprezentanţilor au condus ”cea mai pripită, cea mai puţin completă şi cea mai nedreaptă anchetă de destituire din istoria modernă a Statelor Unite”.

Preşedintele american Donald Trump a fost pus sub acuzare luna trecută pentru ”abuz de putere” şi ”obstrucţionarea Congresului”, într-un vot care deschide calea unui proces de destituire în Senat, fostul om de afaceri denunţând imediat „ura” adversarilor săi politici. Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, s-a pronunţat în favoarea impeachment-ului miliardarului republican de 73 de ani pentru „abuz de putere”, cu 230 de voturi pentru şi 197 împotrivă.

Este sarcina Senatului acum să îl judece pe Trump, fără îndoială în ianuarie. Însă republicanii, care controlează camera superioară a Congresului, au intenţia fermă de a-l achita pe preşedintele lor.