Compania care va câştiga licitaţia trebuie să asigure 'servicii de asistenţă tehnică, service postgaranţie pentru componentele STCR (sistemul de telecomunicaţii ROMATSA R.A., n.r.), service postgaranţie pentru echipamentele componente ale NetAdmin, consultanţă dezvoltare reţele, actualizări ale versiunilor software ale echipamentelor, instalări echipamente noi (la cerere)'.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 mai 2015, ora 10,30. Companiile care participă la licitaţie trebuie să facă dovada că cifra de afaceri medie globală pe ultimii trei ani (2012, 2013, 2014) a fost de cel puţin 6,25 milioane lei.

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor. ROMATSA are statut de regie autonomă autofinanţată de importanţă naţională, deţine monopolul natural al serviciilor de trafic aerian şi nu primeşte de la bugetul statului sume pentru realizarea obiectivului de activitate sau pentru realizarea programului de investiţii şi dezvoltare.

Pentru serviciile de trafic aerian asigurate aeronavelor civile care survolează spaţiul aerian al României, Regia Autonomă ROMATSA aplică prevederile reglementărilor EUROCONTROL (Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene), la care România a aderat din anul 1996.

AGERPRES