Şantierul Naval Constanţa a depus la Curtea de Apel Constanţa o cerere de renunţare la procesul prin care a solicitat anularea actului normativ în baza căruia a fost organizată licitaţia pentru corvete, iar instanţa a decis, la termenul de miercuri, să anunţe Guvernul României şi Ministerul Apărării Naţionale, cele două instituţii urmând să comunice până la următorul termen dacă sunt sau nu de acord cu renunţarea la acest proces, scrie News.ro.

Procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, „în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”.

Guvernul a aprobat în februarie 2018 o hotărâre pentru încheierea unui acord cadru pentru patru corvete construite şi dotate la un şantier naval din România.

Şantierul Naval Constanţa a încheiat, în aprilie 2018, un acord de asociere cu Naval Group din Franţa pentru a participa la procesul de achiziţie al programului de corvete multifuncţionale lansat de Guvernul României. La procesul de achiziţie mai participau Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia).

La sfârşitul anului trecut, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat că în presa din Franţa au apărut articole referitoare la România al căror scop ar fi acela de a „pune presiune pe Ministerul Apărării” pentru ca acesta să aloce unei companii franceze contractul pentru construirea corvetelor.

Şantierul Naval Constanţa, ca parte la „Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.”, a cerut, în octombrie, anularea licitaţiei, cu argumentul că nu respectă cadrul legal în domeniu şi încalcă normele europene privind achiziţiile publice.

Cererea de chemare a Guvernului şi Ministerului Apărării în judecată, cu solicitarea de anulare a hotărârii de guvern emisă în februarie 2018, a fost înregistrată pe 19 octombrie.

O săptămână mai târziu, MApN prelungea din nou termenul licitaţiei, pentru 12 ianuarie.