Astfel conform presei de la Moscova, Vladimir Putin a promis vize electronice străinilor. Acesta vrea ca până în 2021 să strângă la buget, din turism, 15,5 miliarde de dolari, scrie stirileprotv.ro.

Acest program de vize va fi valabil pentru orașul Sankt Petersburg și regiunea Leningrad începând cu 1 octombrie, conform unui decret al președintelui Putin semnat în această vară.

Perioada de ședere trebuie să fie de opt zile în intervalul de 30 de zile de validitate a vizei. Turiștii trebuie să aplice pe site-ul ministerului rus de Externe pentru o astfel de viză cu cel puțin patru zile înainte de a ajunge în Rusia.

Autoritățile se așteaptă ca, în urma acestei modificări, peste 12 milioane de turiști străini să viziteze anual Sankt Petersburg.

Vizele tradiționale vor fi de asemenea ridicate din 2021 conform unui alt ordin semnat de Vladimir Putin, vizele electronice urmând să fie atunci valabile pentru tot teritoriul țării.