Lia Olguța Vasilescu intră în război și dedică o întreagă postare liberalilor, pe care îi acuză că îngroapă România în datorii. Ea a tras și o concluzie, spunând cine are de câștigat de pe urma acestei acțiuni.

„Guvernarea PNL ingroapa Romania in datorii!

o Până în prezent, Guvernul PNL s-a împrumutat 17,4 miliarde lei. Aproximativ 8 miliarde pe lună. De două ori mai mult decât s-a împrumutat guvernul PSD în ultima lună de guvernare, adică 4 miliarde lei.

o Sumele uriașe pe care le-a împrumutat PNL vor fi plătite de fiecare roman, dar nu vor fi folosite în beneficiul lor.

Adevărul despre pensii și salarii

o În plan social, salariile și pensiile au fost înghețate. Banii împrumutați nu vor fi folosiți nici în investiții. S-au tăiat sau anulat 30 de miliarde lei din investițiile pentru comunitățile locale (reducerea PNDL și PNDR, anularea FDI, anularea Programului pentru stațiunile balneare, tăierea finanțării pentru comunitățile locale). De asemenea, s-au redus substanțial investițiile în lucrările de autostrăzi începute sau lansate de PSD: la Centura Bacăului (Autostrada Moldovei) se alocă doar 25% din ce s-a alocat anul trecut, la Autostrada Sebeș-Turda doar 30%, la Drumul Expres Craiova – Pitești doar 96 de milioane din 2 miliarde, la Podul de la Brăila mai puțin de 20% din ce s-a alocat anul trecut, la Autostrada Nordului nu s-a mai dat nimic, iar la Autostrada Unirii s-a renunțat cu totul”, a arătat aceasta pe pagina sa de Facebook.

Cine primește cadouri de miliarde

„La polul opus, prin modificarea OUG114, băncile și marile corporații au fost scutite de anumite taxe si astfel privilegiate. S-a anulat taxa pe activele bancare de 700-800 milioane pe an, dar și taxa pe cifra de afaceri a corporațiilor din energie (600 milioane lei).

o Mai mult, ultimul împrumut, făcut de Guvernul PNL s-a făcut la o dobândă de 4,72%, deși guvernul viza o dobândă de 3,65%, ceea ce înseamnă un surplus la plata dobânzilor de 90 de milioane lei. Banii aceștia ar fi fost suficienți să plătească o lună de pensie mărită sau ar fi putut fi folosiți pentru dotarea unui spital.

o CONCLUZIE: Guvernul iresponsabil si incompetent se împrumută la dobânzi mari, pe banii cetățenilor, pentru a face cadouri de miliarde băncilor și marilor corporații”, a punctat Lia Olguța Vasilescu.