Televizorul 4K OLED lansat de multinaţionala sud-coreeană LG nu ocupă spaţiu în sufragerie sau în camera în care este instalat, relatează marţi EFE, citat de Agerpres. Dispozitivul LG Signature OLED TV R, prezentat luni în cadrul salonului de tehnologie CES 2019 din Las Vegas care se desfăşoară în perioada 8-11 ianuarie, este o versiune îmbunătăţită şi definitivată a prototipului de televizor pliabil cu care compania a surprins deja publicul la salonul de anul trecut. Ecranul de 65 de inci este realizat din OLED (leduri organice) care emit o imagine la rezoluţie 4K, foarte strălucitoare şi de înalt contrast şi este „montat” pe o cutie rectangulară având o înălţime cu o treime mai mică decât cea a monitorului. Această cutie este cea care „ascunde” televizorul când acesta este stins şi care poate fi rulat asemenea unei jaluzele.

Aparatul are trei moduri distincte: vedere completă care presupune totalitatea ecranului; vedere liniară în care ecranul este ascuns parţial şi arată doar panourile de muzică, ceas, informaţii meteo sau altele; şi vedere zero în care televizorul este ascuns în întregime. În afară de a servi ca suport, cutia funcţionează şi ca boxă având sistem de sunet Dolby Atmos care permite funcţia audio chiar şi atunci când televizorul este oprit şi rulat.

Aparatul LG Signature OLED TV R va ieşi pe piaţă în a doua jumătate a acestui an, însă compania sud-coreeană nu a informat despre preţul pe care îl va avea acest televizor al viitorului.LG Display are ca principali clienți compania-soră LG Electronics, dar și grupurile japoneze Sony și Panasonic. LG pariază pe tehnologia OLED în domeniul televizoarelor, în vreme ce rivala Samsung folosește AMOLED pe smartphone-uri, dar utilizează tehnologia QLED pe televizoare.

Te-ar putea interesa și: