“Toate pieţele sunt agitate după declaraţiile Fed prin care s-a întărit părerea că vor reduce programul de stimulente pentru economie sau mai bine-zis vor reduce programul de tipărire de bani. Din această cauză, s-a ajuns ca bondurile americane pe 10 ani, care sunt considerate fără risc, să se vândă cu un randament de 2,40%, cel mai mare din octombrie 2011. De aici se rejudecă totul şi se cer randamente mai mari pentru toate celelalte active”, a explicat un dealer pentru Capital.
Evident că leul nu putea scăpa de aceste reaşezări din pieţe, chiar dacă piaţa leului, dar mai ales a titlurilor de stat româneşti, nu este prea adâncă.
“Se iese masiv din regiune, mai ales din Polonia şi Ungaria, unde au găsit loc pentru vânzarea de bonduri. Bondurile româneşti s-au vândut mai slab, unde s-a putut, unde s-a mai găsit lichiditate. De exemplu, pe 10 ani, aproape că nu există loc de vândut. Dacă ar fi fost piaţa mai lichidă, cursul ar fi sărit acum şi mai mult”, a explicat dealerul.
Potrivit acestuia, leul rămâne sub presiune pe termen scurt. "Date fiind tensiunile din pieţe, cursul rămâne sub presiune. Este foarte probabil să îl vedem urcând spre 4,58 lei, dacă piaţa s-ar vinde natural. Depinde ce va face şi BNR", a conchis dealerul.
BNR a anunţat un curs oficial de 4,5340 lei, în urcare cu 3,48 bani (0,77%) faţă de ieri.
Mare parte din deprecierea leului a survenit încă de miercuri seară, când cursul a închis la aproape 4,53 lei.
Dacă leul se deprecia uşor faţă de închiderea de ieri de pe interbancar, celelalte monede erau afectate puternic sub valuri de vânzări din partea investitorilor străini.
Astfel, zlotul polonez pierdea 0,56%, până la 4,3144/euro, iar forintul maghiar se deprecia cu 0,4%, până la 299,06/euro.
Potrivit dealerilor, volumele pe leu erau bune, de circa 250-300 milioane euro în jurul orei 13:00, dar pe celelalte monede din regiune volumele erau "senzaţionale".
Spre exemplu, pe zlot se făcuseră tranzacţii de 2,5 miliarde euro, pe forint de aproape 1,5 miliarde euro, iar pe lira turcească de 4 miliarde, numai că lira turcească e legată de dolarul american.
Din cauza deprecierii accentuate a euro în faţa dolarului american, leul a suferit în consecinţă o depreciere masivă faţă de dolar. BNR a anunţat azi un curs de 3,4375 lei, în urcare cu 7,73 bani sau 2,30%!