Traderii atacă leul și așteaptă să vadă care va fi nivelul pe care Banca Națională îl va apăra.

BNR e prinsă acum într-o dilemă dificilă: să urce dobânda, ceea ce ar afecta puternic sistemul bancar (dată fiind taxa pe active bancare) sau să lase cursul liber?

Probabil că leul se va ”așeza” la un palier mai depreciat decât zilele trecute, nefiind însă exclus ca BNR să fie nevoită să umble și la dobânda cheie în viitor. Partea bună e că atacul nu va dura mult, zilele următoare lichiditatea ar urma să scadă din cauza plăților care se fac la buget, iar lucrurile se vor mai așeza.

”BNR nu mai poate crește rata de politică monetară pentru ca atunci creste și ROBOR, deci nu mai poate apăra cursul la atacuri speculative, care sunt full on acum. Orice trader înțelege acum asta și atacă leul. Cei de la BNR încearcă să calmeze lucrurile, însă nu au argumente de ce nu s-ar duce euro și spre 7 lei, dacă e un atac major al speculatorilor internaționali. Efectiv nu au cum sa mai reacționeze rațional vorbind”, a explicat pentru HotNews.ro Andrei Caramitru, consultant economic și antreprenor.

Reamintim că mișcările leului au fost amplificate de politica fiscală imprevizibilă și dezarticulată, în special de OUG 114/2018, care a insstituit o serie de taxe noi care să -i ajute pe guvernanți să închidă bugetul pentru 2019.

Media calculată de BNR pentru marți a fost de 4.71 lei/euro, iar ROBOR la 3 luni a crescut de la 2.97 la 3.03.

Cursul de schimb continuă să crească rapid. Deschiderea pieței valutare de la București de astăzi – 4,75 de lei pentru un euro, față de 4,71 ieri, la oficial.Euro a depășit pragul de 4.7565 lei în tranzacțiile interbancare, după ora 10:00. Ieri, Euro a depășit 4,71 lei la oficial, în condițiile în care la sfârșitul anului era 4,66. Amintim că pe 21 iunie 2018, Euro a atins în tranzacțiile interbancare de la București valoarea de 4,68 de lei, cea mai mare din istorie. Un episod similar de apreciere a mai existat la finalul lunii ianuarie 2018, după demisia premierului Tudose.

 

Leul face notă discordantă cu monedele din regiune. Forintul maghiar s-a apreciat la cel mai ridicat nivel din ultima jumătate de an, coroana cehească e la cea mai bună valoare față de euro din ultimele patru luni, în timp ce zlotul polonez s-a apreciat ușor.

Un sondaj dat publicitații marți, realizat în rândul analiștilor financiari, a indicat că peste 87% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală).

Cauzele devalorizării leului sunt multiple. Una dintre ele ar di deficitul balanței comerciale și, în special, cel de cont curent (care include în plus și schimburile de servicii). Aici se fac plăți în valută de dobânzi deci este o cerere în creștere de valută.
Un alt motiv este riscul seismic dat de măsurile adoptate de Guvern la începutul anului și inflația record, cea mai mare din UE. Altul constă în loviturile date fondurilor de pensii care probabil au dus la retragerea de bani din România de către fondurile de capital din alte țări (investitori importanți la fondurile de pensii). De asemenea, există posibilitatea ca BNR să fi lăsat cursul liber fără a mai interveni pentru susținerea acestuia.

 

Te-ar putea interesa și: