Potrivit legii, indemnizația pe care aceste persoane o primesc a crescut de la 200 la 350 de lei.

Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, domnul Constantin Boliacu, a precizat că s-a extins categoria beneficiarilor Decretului Lege nr.118/1990.

Conform legii, persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art.1 alin.1, (au fost internate în spitale de psihiatrie, au avut domiciliul obligatoriu), au dreptul la o indemnizaţie lunară de 350 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu pensionate.

Banii se acordă de la data de 12.07.2020

De indemnizație vor beneficia:

– copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori al celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei;

– copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o îndemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său;

– copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o îndemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care a beneficiat părintele său;

– copilul care s-a aflat atât în situaţiile prevăzute la alin. (6), cât şi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare.

Mai mult, la stabilirea indemnizaţiei prevăzute la alin. (6) sau (7), în situaţia în care ambii părinţi ai copilului au beneficiat de indemnizaţie lunară potrivit prevederilor art. 4, se ia în calcul indemnizaţia părintelui al cărei cuantum este mai mare.